În ultima vreme, tot mai mulți indivizi, mediocri profesional, analfabeți funcțional, certați cu morala și rușinea, aterizează în corpul funcționarilor publici, prin intermediul primăriilor sau a altor instituții obscure, după care se transferă în ANAF (cu dedicație la Inspecția Fiscală), nu pentru a-și îndeplini datoria în slujba interesului public, ci pentru a se îmbogăți rapid din mită și trafic de influență. Pentru ei, ANAF e un soi de Wall Street al capatuielii: o bursă a averilor necuvenite, unde legea e doar un ticker pe peretele sălii de tranzacționare.
Cazul pe care îl voi prezenta nu este o excepție, ci un caz-școală, un semnal de alarmă: trebuie intervenit legislativ, urgent, înainte ca instituțiile statului – și în special ANAF – să devină fiefurile infractorilor. Înainte ca ANAF să o ia pe urma Vămii, când DNA aduna inspectorii vamali cu autobuzele… pentru mită. A ne face că nu vedem ce se întâmplă e, în termeni mai prozaici, suicid administrativ.
Prin 2015, când, cel puțin teoretic, cooperarea între instituțiile statului încă funcționa, iar „binomul” Kovesi-Coldea – sau, dacă vreți, SRI-DNA – bagase, pe bune, spaima în corupți și evazioniști, iar Curtea Constituțională încă nu hotărâse că e mai grav să prinzi infractorul decât să probezi fapta și nu interzisese colaborarea între instituțiile statului, a ajuns la urechile DNA Timiș un zvon cu parfum credibil: că, la ANAF – AJFP Timiș, exista un inspector (mai mult consultant fiscal în privat) care, contra unui procent din sumă, te poate face milionar. Inspectorul-consultant se numea Țăran Alexandru-Nicolae, fiul unui renumit profesor universitar, fost șef al Alianței Civice, Țăran Nicolae-Gheorghe.
Ce povestesc nu e fabulatie, nu e vreo vendetă, nu e invidie, ci frustrare după treizeci de ani de lupte cu evazioniștii fiscali și protectorii lor, cu lovituri și răni grele, și nu e nici fabulă, nici exagerare, ci o întâmplare reală, culeasă din dosarul DNA și din instanță, care arată că în România „statul de drept” poate fi adesea doar un spectacol de iluzionism juridic. Și să nu credeți că acest caz e o excepție sau singurul de acest gen în „panoplia” finanțiștilor care confundă Inspecția Fiscală cu Vama sau Antifrauda. Începe sa devina un model de operare, care, asa cum își doresc cei din politica incuscriți cu crima organizată, sa se propage în toată Inspecția fiscală din ANAF.
Ce face consultantul nostru fiscal? Un fel de hocus-pocus administrativ, prin încălcarea procedurilor interne ale ANAF: prin relațiile pe care și le-a cultivat, dând dovadă de obediență și servilism, aranjează să-i parvina și să i se repartizeze (numai sa fii naivi crezi ca întâmplător și nu fără complicitatea șefilor de la Activitatea de Inspecție Fiscală, Hurduzeu, Iancovici și șefa de serviciu Pascu) o inspecție fiscală la niște cunoștințe vechi: SC POWER OIL COMPANY SRL și SC LIEB BENZ OIL COMPANY LTD. Premeditarea acțiuni rezulta din dosarul de cercetare penala. Astfel, în timp record, chiar miraculos, omul obține ordinul de serviciu „solo” (!?), fără partenerul care era în concediu peste hotare și habar n-avea că figurează pe ordin și, foarte curios, fără opoziția vreunui superior. Beneficiar de inspecție cu dedicație? Power Oil Company SRL, la acea dată în insolvență, care devine astfel scena unui spectacol fiscal de magie.
Ce face Alex Țăran mai departe? Inventiv, cu imaginația unui impresar de circ sau a unui broker de pe Wall Street, propune administratorilor SC POWER OIL COMPANY un troc strălucit: un milion de lei gratis din banii contribuabililor, sub forma rambursării de TVA, contra unui comision generos de 275.000 lei. Cum? Simplu: LIEB BENZ OIL COMPANY LTD emite o factură fictivă de prestări servicii către POWER OIL COMPANY, în valoare de 5.003.586 lei (factura 436/30.04.2015), pe care inspectorul asigura firma ca o bagă la deductibile și-i calculează TVA de rambursat – 1.433.517 lei, dintre care 968.436 lei aferenți operațiunii fictive. Că doar bugetul de stat e vaca de muls pentru „băieții deștepți”, nu? Acum înțelegeți de ce nu vor politicienii și șefii MF ori ANAF taxare inversă la TVA?
Raportul de inspecție se întocmește în timp record. Decizia de plată e semnată. Viramentul sumei de 1.433.517 lei fiind făcut de ANAF, tot în regim expres, la 01.09.2015. Banii intră în contul POWER OIL COMPANY. Urma plata comisionului, evident. Dar Alex Țăran nu putea să se oprească aici: bagă în joc două societăți, TNS Management SRL, cu tatăl său, Țăran Nicolae-Gheorghe, ca administrator de drept, și TAA Management, cu soacra sa, Păşcălău Iuliana, fost subofițer SRI, ca administrator de drept. Cum constată DNA cu martori și cum recunoaște instanța, adevăratul administrator era, evident, Alex Țăran. Care avea și specimen de semnătura în bancă pentru conturile celor două societăți. Pentru a extrage banii, întocmește, personal, trei contracte fictive de consultanță și management. În baza lor, între iunie 2015 și februarie 2016, POWER OIL COMPANY virează celor două societăți 276.000 lei – mită, simplu și direct, cu ștampila „consultant fiscal”.
Toamna lui 2015, DNA, încă în „campul tactic” al generalului Dumbrava, deschide Dosarul 153/P/2015. Logic, ar fi urmat mandate de reținere și audieri pe repede inainte – dar nu, în România, logica judiciară e adesea inversă: din 2017 până în 2020 se intervine o liniște suspectă. Era evident pentru oricine ca în culise se lucra. Nici o audiere, nici o solicitare de documente, nimic. Procurorul Macovei, între timp promovat șef DNA Timiș, rătăcește dosarul pe care se aștern câțiva centimetri de praf. Alex continuă nestingherit activitatea, demonstrând că în România corupția poate fi, literalmente, cu plată la termen și cu garanție de impunitate.
În 2020, la demisia lui Macovei, dosarul apare iar. Trei ani de cercetări cu viteza melcului – deh, Alex era băiatul lui tata, profesor universitar cu relații și ginere de ofițer SRI – nu un inspector oarecare, ci vedetă a contrafacerilor fiscale cu pedigree. Oricât ai încerca să crezi în buna-credință, șase ani de tăcere procedurală pentru o faptă demonstrată incontestabil în 2017, care n-avea nevoie de nimic pentru a lua drumul instanței, este performanță legală la limita absurdului. E dovada ca justiția în România e în vacanță prelungită.
Totuși, încă din 2013, când mai rămăsese, teoretic, câteva momente până la prescrierea faptei de luare de mită, DNA îl trimite în judecată pe Alexandru Țăran. Puțin circ, cătușe pentru 24 de ore și apoi… reactivarea mecanismului de salvare. Tribunalul Timiș activează mecanismul prin prescrierea faptei. La 01.07.2025, când termenul pentru evaziune fiscală și spălare de bani se încheie, Tribunalul pronunță Sentința penală 460: Alexandru Țăran – 4 ani și șase luni cu executare, tatăl său – 3 ani cu suspendare. Alex mai primește și bonusul de interdicție profesională: patru ani, ca să nu-și facă și mai multe fantezii fiscale.
Însă nu era decât un moment de păcăleală în scenariu. Urma apelul.
În 08.12.2025, în apel, după încă o amânare tehnică, Curtea de Apel Timișoara produce un spectacol de magie juridică demn de Oscar: pledoarie privind Deciziile CCR, prin care schimbă incadrarea juridică, adică schimbă încadrarea de la mită în formă continuată la mită în formă simplă, iar fapta intră în termenul de prescripție. Măsurile asiguratorii rămân, iar masurile complementare, stabilite în prima instanţă, sunt evitate elegant, ca un Houdini al dreptului. Ceață!
Și, cum tupeul și ceața sunt în favoarea infractorului, Alex solicită reincadrarea la ANAF, pe motivul art. 513 alin. (4) din Codul administrativ. Ba chiar cu plata salariilor restante. Stat de drept? Nu! Stat cu bonus pentru corupție.
Cu o grabă foarte suspectă, mai rapida decât Decizia mea de pensionare, Prin Decizia nr. 60/26.01.2026, înainte ca cerneala să se usuce pe Decizia 994/A a Curții de Apel, directorul DGRFP Timișoara și șefa juridicului reîncadrează infractorul exact la locul faptei, ca și cum venea din concediu parental: același serviciu de inspecție fiscală, PJ 4, aceiași colegi care ii fuseseră martorii acuzarii. Motiv? Să încurajeze și restul inspectorilor. Ce lecție: „Fă fapta și, dacă ai relații, vei fi recompensat!”
Ce nu înțeleg este cum un consilier juridic, cu o vârstă experiență, poate ignora măsurile complementare stabilite de prima instanţă? Pentru că Decizia 994/A nu le anulează, din contra, le menține. Iar conform art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal, executarea pedepsei complementare începe după împlinirea termenului de prescripție (08.12.2024). Ce justiție e asta totuși? Analfabetism funcțional sau… complicitate tacită?
Cum să readuci, în același loc, un individ care a luat mită 276.000 lei, a consiliat și a fost complice la evaziune și spălare de bani, a administrat firme în incompatibilitate, la locul de muncă în care a comis fapta? Cum se simt colegii? Cum vor merge cu el în control? Cum se simt contribuabilii cu acest individ in control? Și ce imagine mai are AJFP Timiș?
Acestea sunt efectele iresponsabile ale deciziilor CCR: nu infractorul plătește nota de plată, ci economia, iar cetățeanul onest suportă consecințele. Corupții și evazioniștii s-au adaptat perfect: știu exact cum să folosească “paravanul” constituțional – protejează marșăviile, prescripția devine scut, iar magistrații corupți au în mâini instrumentul perfect să acopere orice infracțiune, oricât de evidentă ar fi. Este, mai curând, un manual practic de evaziune protejată de lege, cu capitole dedicate: „Cum să-ți salvezi conturile fără să te încurce nimeni” și „Cum să profiți de legi fără să dai socoteală”.
Între timp, se vorbește fără încetare despre reorganizare, eficientizare, profesionalism și standarde internaționale. Se fac seminarii, conferințe, buletine informative, rapoarte și powerpoint-uri sclipitoare – dar cu cât se vorbește mai mult, instituțiile se degradează mai repede. Factorul uman – adică oamenii din interior – devine tot mai corupt, mai imoral, mai ipocrit. Moralitatea profesională? Într-un fel, un concept exotic, învățat doar teoretic, prin manuale pe care nimeni nu le aplică.
Nazare, Nica, ce naiba patronați? Luptați împotriva crimei organizate… cu crima organizată? Sau acesta e modelul viitorului în administrație? În timp ce ne tot promiteți eficientizare și performanță, realitatea bate orice propagandă: banii publici sunt jefuiți cu aplomb, infractorii prosperă protejați de legi făcute să-i favorizeze, iar instituțiile devin teatru de umbre al propriei ineficiențe. Sforăiala demagogică și ipocrizia nu doar că nu schimbă nimic, dar consolidează statul în care interesul public e doar un slogan de hârtie.
Din motive de securitate personală, nici eu nu vreau – și nici nu pot – fi deschis total. Cunosc mult mai multe amănunte și dedesubturi din cazul Țăran decât cele prezentate aici. Știu pe cine șantajează, de ce mulți dintre cei din jurul său tac, mai ales dintre cei aflați în funcții de conducere; știu cum s-a făcut lobby, prin cine și în ce direcții, știu personaje, interese și complicități care explică tăceri, tergiversări și decizii aparent absurde.
Dar tocmai pentru că nu pot proba, în acest moment, tot ceea ce știu, refuz să transform informația în speculație și suspiciunea în spectacol. Nu mă hazardez să prezint opiniei publice, deocamdată, întreaga încrengătură de interese din spatele acestui individ. Nu din lașitate, ci din responsabilitate.
Dacă DNA vrea cu adevărat, are toate mijloacele legale, tehnice și instituționale să ajungă la adevăr. Dosarul există. Urmele există. Banii au traseu. Relațiile nu sunt invizibile. Tăcerile sunt prea coordonate ca să fie întâmplătoare. Problema nu este lipsa instrumentelor, ci voința de a le folosi. Doar atat confirm: cine a pus informatia la dispozitia DNA, a colectat si continua sa colecteze informatii. Fisetul e plin. E nevoie, imperativa, de o noua runda de “camp tactic”.
Până atunci, ceea ce am prezentat aici este suficient pentru a înțelege un lucru esențial: nu avem de-a face cu un accident, ci cu un sistem, nu cu o rătăcire procedurală, ci cu o strategie de protecție, nu cu erori izolate, ci cu un mecanism care funcționează perfect atâta timp cât toată lumea „nu știe”, „nu vede” și „nu-și amintește”. Si, mai ales, tace, pentru ca …tacerea e de aur(!!!)
