Uniunea Europeană a publicat, marți, lista proiectelor de interconectivitate energetică ce vor fi finanțate în anul 2026 prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (Connecting Europe Facility – CEF). Din totalul de 650 de milioane de euro alocate la nivel european, aproape 104 milioane de euro vor ajunge în România și Bulgaria pentru dezvoltarea Proiectului de Interes Comun (PIC) CARMEN.
Proiectul este realizat de un consorțiu format din Delgaz Grid S.A., CNTEE Transelectrica S.A. și operatorul bulgar Elektroenergien Sistemen Operator EAD, având ca obiectiv modernizarea și digitalizarea rețelelor de transport și distribuție a energiei electrice din cele două state.
Potrivit ministrului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, investiția va contribui la creșterea eficienței sistemelor energetice, dar și la integrarea sigură a energiei produse din surse regenerabile, prin fluxuri stabile și bine gestionate de electricitate.
Interconectările energetice vor avea un impact direct asupra consumatorilor, prin reducerea prețurilor la energie pentru populație și mediul de afaceri, asigurând totodată un transfer eficient al energiei, cu pierderi minime și fără suprasolicitarea rețelelor.
Proiectul CARMEN este primul Proiect de Interes Comun din domeniul „rețele inteligente de electricitate” implementat pe teritoriul României, fiind considerat un pas important pentru securitatea energetică regională și pentru consolidarea economiei prin investiții cu efecte vizibile în facturile consumatorilor.




