Există adevăruri care nu mai pot fi cosmetizate: Nicușor Dan nu a adus PSD-ul la guvernare. L-a găsit acolo. Nu el a pus mârțoaga socialistă la căruța statului, ci cei care o votează cu încăpățânare de 35 de ani, fascinați de lozincile cu „dreptate socială” și „siguranță economică”, dar orbi la jaf, impostură și sinecuri.
Iar dacă până acum președintele Iohannis a mimat că trage căruța, adevărul e că, la oiște, PSD, PNL și UDMR trag fiecare în direcții opuse, cu roțile înțepenite de corupție și incompetență. Pe acest fond, misiunea lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan este una imposibilă. Sau, mai exact, sinucigașă. Ei încearcă să scoată România dintr-o mlaștină, dar stau în aceeași barcă cu cei care au adus-o acolo.
Tot mai mulți susțin că nu exista alternativă. Că excluderea PSD din ecuație ar fi dus la alegeri anticipate sau la instabilitate și colaps bugetar. Că neasocierea cu PSD ar fi însemnat imposibilitatea plății salariilor și pensiilor, un haos financiar, un nou 2010 si mai rău. Poate. Dar întrebarea care nu se mai pune e: chiar era rău să ajungem acolo? Poate că România avea nevoie de un astfel de colaps – nu ca o catastrofă, ci ca o terapie de șoc istorică. Poate doar în criza extremă, când cardul nu mai merge și farmacistul nu-ți mai acceptă „rețeta compensată”, românul ar fi înțeles cine e adevăratul vinovat al dezastrului. PSD nu poate fi învins decât în dezastrul pe care chiar el l-a produs.
Dar nu. Nicușor Dan și Ilie Bolojan au ales altceva. Au ales compromisul în numele stabilității, dar care, în esență, este o reabilitare a călăului economic sub masca salvatorului tehnocrat. Au legitimat o guvernare în care reformele reale sunt frânate, pervertite sau folosite ca scut pentru redistribuirea vinovăției. Cei care au golit visteria sunt acum, culmea ironiei sorții, parteneri la refacerea ei – dar nu din buzunarul lor, ci din al cetățeanului obișnuit. Suntem acum cu Diavolul în biserica pe post de diacon.
Și ce reforme vedem? Tăieri de burse, salarii bugetare diminuate, creșteri de TVA și accize, prețuri explodate la coșul zilnic. În timp ce sinecurile esențiale, consiliile de administrație bugetofage și fondurile clientelare rămân aproape intacte. PSD semnează reformele, dar mimează opoziția. Vorbesc pe două voci: Stănescu protestează, Grindeanu zâmbește complice. Un teatru cinic pe nervii și buzunarele noastre.
În realitate, Bolojan nu taie în carne vie, ci pansamentele de pe răni. Lasă puroiul înăuntru și salvează sistemul infect. Iar acest sistem are un singur mare beneficiar: PSD.
Este PSD reformat? Vrea sa salveze economia? Nici vorbă. PSD-ul se reface. Se întărește. Cu fiecare zi de austeritate dusă pe spatele clasei mijlocii, cu fiecare salariu redus și pensie amânată, PSD-ul își reconstruiește narativul de „apărător al oamenilor amărâți”. Nu au nicio intenție reală să reformeze statul. De ce? Pentru că, pentru ei, orice reformă veritabilă înseamnă debranșare de la banul public, adică sfârșitul propriei supraviețuiri ca partid-stat.
Iar când va veni momentul (si va veni mai repede decât crede Bolojan), vor ieși din coaliție cu pieptul gol, pozând în martiri, spunând: „noi am vrut binele poporului, dar nu ne-au lăsat tehnocrații sorisisti”. Vor forța voturi în Parlament, lăsând „la latitudinea parlamentarilor”, cum fac de fiecare dată când vor să saboteze, dar fără să-și murdărească imaginea. Și în acel moment, Dan și Bolojan vor rămâne singuri, țapi ispășitori ai unei reforme ratate și impopulare.
Merita acest pact cu Diavolul? A meritat să sacrifici educația, să sărăcești profesori, pensionari și funcționari onești, să crești TVA și să arunci țara într-o inflație accelerată, doar ca să „salvezi stabilitatea”? Sau, de fapt, ai salvat doar stabilitatea unui sistem corupt care trebuia să crape?
Bolojan, cel care era văzut ca un simbol al eficienței și integrității, riscă acum să rămână în istorie ca ultimul ventilator de salvare al PSD-ului. Putea alege alt drum. Alegeri anticipate, sperand la coagularea unui pol pro democrație si pro stat de drept, fără PSD, ori opoziție fermă, sacrificii politice pentru o victorie morală și de durată. Dar a ales calculul rece, politic, imediat. Habar n-am din ce motive, a ales să tragă PSD-ul de pe marginea prăpastiei, în loc să-i dea brânci.
Bolojan vinde, azi, o iluzie periculoasă pentru toți cei ce cred în democrație, în excelența, în meritocrație și în justiție. Joaca un joc periculos pentru viitorul României, fără a avea cărțile necesare. România nu va fi niciodată un stat de drept cu PSD la putere. Iar orice alianță, coabitare, „parteneriat pentru stabilitate” cu PSD este un atentat la orice speranță de reformă reală. Ce speră Nicușor Dan sau Ilie Bolojan că vor obține din această asociere? Un trofeu administrativ? O medalie tehnocrată? Sau o diplomă de merit pentru „responsabilitate guvernamentală”? Sau cred ca PSD va renunța, fără opoziție, la un sistem atât de eficient, pe care l-au implementat și cu care controlează de 35 de ani România?
Da, poate poporul uită, dar istoria nu. Iar istoria va consemna: în loc să distrugă mecanismul care a ruinat România timp de 35 de ani, l-au uns, l-au curățat, i-au dat motorină și i-au spus „mergi mai departe”. PSD trăiește și va trăi. Datorită lor. Spre răul nostru.
