spot_imgspot_img
AcasăAdministrațieBogdan Ivan: „Energia nu va lipsi din nicio gospodărie în această vară”...
spot_img

Articole noi

Bogdan Ivan: „Energia nu va lipsi din nicio gospodărie în această vară” – investiții strategice și Comandament Energetic Național pentru siguranța sistemului

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță măsuri concrete pentru a asigura stabilitatea energetică a României pe perioada verii. Potrivit acestuia, autoritățile au acționat din timp, cu decizii ferme și investiții strategice, astfel încât energia să ajungă fără întreruperi în toate gospodăriile, inclusiv în perioadele de secetă sau caniculă.

Astăzi a fost convocat Comandamentul Energetic Național, un mecanism operativ care monitorizează în timp real riscurile din sistemul energetic și permite luarea rapidă a deciziilor pentru consolidarea rezilienței energetice. „Am verificat datele din Centrul de Comandă și avem un sistem echilibrat, cu resurse suficiente pentru a face față condițiilor dificile. Analizele experților arată clar că România nu riscă o criză energetică precum cea din Peninsula Iberică”, a declarat Bogdan Ivan.

Pe lângă măsurile de prevenție, autoritățile accelerează și investițiile strategice în infrastructura energetică. Până la finalul anului sunt programate să fie finalizate lucrările la centrala de la Iernut, gazoductul Tuzla–Podișor, precum și la hidrocentralele Răstolița și Bumbești-Jiu. Tot în acest an va intra în funcțiune prima turbină de la Mintia, iar întregul proiect ar urma să fie gata vara viitoare.

„Nu lăsăm nimic la voia întâmplării. Acționăm, investim și livrăm. Pentru fiecare casă, fiecare afacere și fiecare comunitate”, a transmis Bogdan Ivan.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata