Într-o Românie tot mai previzibilă în imprevizibilul ei politic, PSD a revenit în prim-plan cu o mutare calculată: șase ministere, printre care Transporturile și Justiția – adică două butoane esențiale ale puterii. Nu pentru binele cetățeanului, ci pentru binele partidului. Transporturile, unde se rulează miliarde, și Justiția, unde se sting dosare. Câteva piese atent așezate pe tabla de șah a guvernării, cu o singură miză: controlul absolut.
Transporturile – acolo unde dispare bugetul
Cu un deficit de 8,4% din PIB, România plutește pe un colaps fiscal acoperit cu poleiala investițiilor fantomă. Ministerul Transporturilor nu e un portofoliu tehnic, ci o mină de aur pentru clientele politice, unde contractele mari se dau discret, iar șantierele rămân la stadiul de machetă. E locul perfect pentru a „aranja” viitorul, prin prezentul în care nu întreabă nimeni prea multe.
Justiția – parafa liniștii penale
Preluarea Ministerului Justiției nu ține de reformă, ci de supraviețuire instituțională a rețelei de partid. Controlul asupra acestui portofoliu este cheia liniștii pentru mulți foști și actuali lideri politici. În acest context, posibila numire a Liei Savonea la conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție e doar o piesă suplimentară într-un puzzle mai mare: protejarea sistemică a celor care știu prea multe și au făcut și mai multe.
Grindeanu – tehnocratul de partid cu ambiții parlamentare
Sorin Grindeanu, fost premier de sacrificiu, apoi ministru al Transporturilor, pare să-și fi recalibrat planurile. Ținta lui actuală: președinția Camerei Deputaților. Un post de vizibilitate și influență, dar mai ales un nod cheie în rețeaua deciziilor legislative, ideal pentru cineva care joacă rolul discret al brokerului de putere.
Poker pe bani publici
Jocul nu mai e despre doctrine sau proiecte de țară. Este un poker politic cu mize uriașe, unde câștigătorul ia totul, iar pierzătorii mimează indignarea. În realitate, marile partide negociază nu pentru principii, ci pentru pârghii, iar cei care plătesc nota sunt, ca de obicei, cetățenii și economia reală.
În fundal, clientela de partid își reface calculele. Se simte mirosul banilor în aer. Se renegociază favoruri, se reactivează rețele, se reaprind telefoane vechi. E o victorie liniștită, dar profundă. PSD nu doar că a câștigat câteva ministere – a recâștigat încrederea propriilor „soldați”.
Mitul că „n-au învățat nimic” – o falsă consolare
Se tot repetă, pe un ton moralist și inutil, că „politicienii n-au învățat nimic”. Dar cine să învețe? Și ce? Acești oameni nu doar că au învățat, ci s-au perfecționat. În extragerea banului public, în capturarea instituțiilor, în simularea transparenței. Au făcut din corupție o formă de guvernare și din complicitate – o rețetă de supraviețuire.
Ce altceva să învețe? Să nu fure? Nu-i interesează. Pentru ei, ideea de integritate e un obstacol birocratic. Votul popular? Un formalism, atâta timp cât decizia se ia în cercuri închise, pe bază de calcule și fidelități.
Concluzie: statul clientelar, reinventat
PSD a câștigat prima rundă. Nu e o victorie electorală, ci una de sistem. Justiția e în drum spre domesticire, bugetul în curs de redistribuire, iar puterea – tot mai centralizată. Statul paralel? Nu. Statul clientelar, versatil, rezistent și rafinat. Un stat care nu mai are nevoie de represiune, ci doar de tăcere.
Și dacă nu intervine un seism politic real, ne îndreptăm spre o nouă etapă a guvernării oligarhice, cu față democratică și buzunare fără fund.
