Într-o Românie măcinată de decenii de corupție instituționalizată și capturată de crima organizată transpartinică, apariția unor personaje precum Simion, Georgescu sau Șoșoacă nu este o surpriză. Este rezultatul firesc al unei acumulări periculoase de frustrare socială, dispreț politic și umilință națională. Dar să nu ne amăgim: nici aceștia nu sunt soluția. Sunt doar reflexul unei revolte care încă nu a găsit forma sa lucidă.
Becali are dreptate, de data asta. Georgescu și Simion nu sunt oameni politici, nu sunt lideri, nu sunt repere morale sau umane. Sunt produsul unei revolte populare mocnite, care fierbe de peste 35 de ani în interiorul unui popor trădat sistematic de toate guvernările post-decembriste.
Această revoltă nu s-a născut din ideologie, ci din exasperare. Dintr-un sentiment adânc de neputință și furie față de o clasă politică ticăloasă, arogantă și sigură că nimeni și nimic nu o mai poate schimba. O clasă politică născută și crescută în incubatorul crimei organizate, înființat la începutul anilor ’90, când averea națională a fost jefuită sistematic și transferată în mâinile noii elite: mafioții cu carnet de partid.
Aceștia au pus stăpânire pe tot: mecanismele de vot, administrația publică, justiția, presa, serviciile. Prin fidelizarea unui electorat captiv și controlul total asupra instituțiilor statului, au transformat România într-o colonie internă, în care suveranitatea a fost negociată în funcție de interesele grupărilor mafiote, nu ale cetățeanului.
Marcel Ciolacu este expresia supremă a acestui model de control. Nu doar că a protejat crima organizată – a finanțat-o direct. A operat cea mai mare deturnare bugetară din istoria recentă: 64 de miliarde de lei transferați către clientela de partid, cu care și-a cumpărat susținerea politică și tăcerea presei. A fost apogeul lăcomiei, al mituirii naționale, al trădării interesului public. Totul în timp ce economia era aparent stabilă, dar în realitate împinsă în groapă, cu un deficit de 9,4% – rușinos și catastrofal pentru o țară aflată în plin ciclu de creștere.
Românii s-au săturat. S-au săturat să fie umiliți la ghișee de nepoți de baroni locali, de beizadele arogante, de amante, curve și analfabeți funcționali puși în funcții cheie pentru a păzi interesele mafiei de partid. S-au săturat de instituții publice transformate în feudă personală, în care cetățeanul e tratat ca o insectă, iar funcționarul ca un mic Dumnezeu.
S-au săturat de un sistem sanitar sinistru, cu spitale care seamănă cu lagăre de concentrare, în care mirosul de moarte și mucegai e mai prezent decât cel al dezinfectantului. De medicamente inaccesibile, imposibil de cumpărat din pensii batjocoritoare sau salarii mizerabile. Deși bugetul Sănătății este, teoretic, cel mai mare din România, este furat sistematic „ca-n codru”, cu complicitate politică. Fiecare comision, fiecare achiziție umflată, fiecare contract atribuit pe șpagă se traduce în morți care puteau fi salvați.
Românii s-au săturat să pupe mâna baronilor locali pentru drepturile lor. Baronii, acești paraziți îmbogățiți peste noapte, trăiesc din comisioane grase încasate de la rețelele de crimă organizată pentru atribuirea banilor publici. Ei sunt administratorii jafului național, nu aleșii comunității.
S-au săturat de legi și ordonanțe date cu dedicație, croite pentru a servi interesele acestor rețele mafiote. De o justiție care mimează dreptatea, dar scapă, prin prescripție sau complicitate, toți cei prinși în flagrant furând din banul public. Pentru cetățean – ani de procese și umilință. Pentru interlopul cu costum și protecție politică – libertate, averi și imunitate.
Așa a apărut „suveranismul”. O etichetă pripită, dar utilă pentru a defini coagularea acestei revolte. Nu e un curent ideologic, ci o reacție viscerală la ani de batjocură. În acest context, s-au insinuat figuri precum Simion, Georgescu, Șoșoacă – profitori ai furiei colective, nu lideri.
Aceștia vor dispărea. Sunt prea slabi pentru lupta reală, prea rudimentari pentru schimbarea pe care o clamează. Vor fi înghițiți de ridicol, de propria goliciune intelectuală și morală. Locul lor este la groapa de gunoi a istoriei.
Dar curentul pe care l-au exploatat va rămâne. Și va crește. Iar dacă nu va exista o schimbare de paradigmă reală, nu simulată, valul se va întoarce. Mult mai dur, mai lucid, mai organizat. Nu va mai avea nevoie de mascote folclorice. Va veni cu lideri autentici, cu un discurs radical și cu susținere masivă. Și va spulbera tot.
Iar deocamdată, singura speranță lucidă și rațională este Nicușor Dan. Cine vrea reformă reală, cine vrea să rupă cu definitiv cu sistemul de jaf, trebuie să se poziționeze clar în spatele acestuia. Nu mai contează culoarea politică – ci scopul. Nu mai e timp de orgolii, de finețuri doctrinare, de calcule de imagine. E timpul pentru un front al conștiințelor.
Cine nu mai vrea să servească interesele crimei organizate, reprezentate în ultimii ani de PSD, PNL, UDMR și acoliții lor, trebuie să se regrupeze sub stindardul reformei, în jurul lui Nicușor Dan. Nu e perfect. Dar este cea mai viabilă și onestă variantă pe care o avem. Este singura punte între revoltă și construcție. Între furie și speranță.
E ultimul ceas. Cine mai are conștiință în țara asta trebuie să iasă din tăcere. Nu pentru Georgescu, nu pentru Simion, nu pentru PSD sau PNL. Ci pentru o Românie care încă mai are șansa să nu moară de tot.
