După mai bine de treizeci de ani de activitate în sistem, acestea sunt concluziile și, totodată, o cruntă dezamăgire: în loc de progres autentic, de tip occidental, România se reîntoarce, cu pași siguri și cinism mascat, la același tip de societate în care „binele comun” nu este altceva decât o mască a unei dictaturi politice moderne. O dictatură rafinată, care, sub aparențele unui stat democratic, reia metodele comuniste cu mijloace mai sofisticate.
Aceasta este o analiză extrem de obiectivă, bazată pe date, statistici și informații incontestabile. Nu este vorba despre percepții, ci despre realitatea brută, pe care nimeni din sfera politică nu dorește să o confrunte. Iar motivul este simplu: pentru că ar însemna renunțarea la privilegii și la o construcție de putere care le asigură protecție absolută.
Comuniștii, în numele binelui comun – un concept extrem de relativ, ajustabil după interesul de partid – au anihilat complet drepturile individuale. Cetățeanul a devenit un pion fără importanță, un element de recuzită într-un spectacol ideologic în care conta doar apartenența și obediența. Justiția s-a transformat într-un instrument de represiune: putea elimina oricând pe oricine, indiferent de valoare, pregătire sau statut, transformându-l într-un dușman al societății utopice. Nu era nevoie de vinovăție dovedită – era suficientă eticheta. Adevărul devenise monopolul partidului, iar cine nu se conforma, dispărea, fiind etichetat drept „pericol social”.
Aceeași retorică otrăvită o perpetuează și astăzi politicienii români, în special PSD. De la Năstase și până azi, scopul lor a fost limpede: să creeze o justiție subordonată partidului aflat la putere, care să funcționeze pe principiul binelui comun, anihilând orice încercare de ieșire din rând, în special a opozanților. Această justiție duplicitară aplică aceeași lege în mod diferit, în funcție de apartenență: cei din opoziție sunt linșați mediatic și juridic, în timp ce cei din cercul puterii beneficiază de protecție totală.
Această slăbiciune a fost exploatată abil de casta magistraților, care, profitând de lipsa unui control real și de complicitatea politicienilor, au creat o structură suprastatală. O „republică a robeilor”, în care nu doar că legile sunt completate în favoarea lor, dar orice încercare de control democratic este anihilată. Astfel a apărut cel mai periculos organism pentru o democrație: o asociere imorală între puterea executivă și cea judecătorească, care, sprijinindu-se reciproc, au același scop – devalizarea bugetului public în favoarea lor, fără răspundere și fără nicio instituție capabilă să-i tragă la răspundere.
Efectul acestei cooperări monstruoase și imorale este vizibil: politicienii și protejații lor beneficiază de imunitate totală, prin tergiversarea proceselor până la prescrierea faptelor, în timp ce sistemul judiciar este răsplătit cu un regim de salarizare, pensionare și pensii speciale care sfidează nu doar economia, ci și bunul simț. România a devenit un experiment atât de „reușit”, încât orice dictatură de manual l-ar invidia.
Practic, cetățeanul român a redevenit un pion fără valoare, vulnerabil în fața unui sistem care mimează democrația. Adevărul, justiția, libertățile individuale sunt astăzi simple himere. Iar cheia reușitei sociale a devenit imoralitatea, tupeul și obediența față de structurile de putere.
În spatele binelui comun s-au aciuat toate pseudo-valorile, toți șmecherii care și-au ratat validarea individuală și care folosesc acest paravan pentru a trăi din munca celorlalți. Politica a devenit terenul lor de joacă preferat, iar „binele comun” – colacul de salvare care le legitimează parazitismul.
Și pentru că urmează alegeri prezidențiale, trebuie spus clar: vom alege o persoană care va controla justiția și serviciile – adică exact domeniile care astăzi sunt componente ale mizeriei descrise. Din păcate, deși cetățenii asta așteaptă și asta contestă, niciun candidat nu a avut curajul să abordeze frontal subiectul, niciunul nu vorbește despre schimbarea paradigmei. Ceea ce înseamnă că nu doar că nu vor schimba nimic, ci vor perpetua și mai eficient același mecanism perfid al binelui public, păgubos pentru individ.
De aceea cetățenii sunt bulversați, dezamăgiți și caută cu disperare o schimbare profundă de abordare. De aceea apelează la orice formă de sancțiune posibilă – inclusiv votul extrem, ultraextremist sau ultranaționalist. Pentru că simt, pe bună dreptate, că statul a devenit inamicul lor și că acest monopol putere/justiție a îngenuncheat și ține captivă societatea românească.
Iar până nu înțelegem că adevăratul bine comun începe cu respectarea binelui individual, nu vom fi niciodată liberi. Doar bine controlați.
