Sunt un analist economic prin educație și profesie. Și, cum economia este influențată, direct, de politică, implicit analiza economică implică și cea politică! Dincolo de termeni, este incontestabil că economia este principalul termen al ecuației, din orice formulă socio-politică. Așa trebuie analizată și viziunea, respectiv exprimarea lui Trump în actuala conjunctură.
Ca europeni, preocupați de binele personal, suntem un pic egoiști și subiectivi când analizăm deciziile lui Trump, privind Ucraina, Europa și Rusia. Dacă am fi americani, tot prin prisma acelui egoism, oare cum am gândi și reacționa la deciziile și declarațiile lui Trump, când el demonstrează că statul american câștigă sute de miliarde de dolari în urma deciziilor sale, care se vor resimți în nivelul de trai al americanilor? E o schimbare totală de paradigma, în politică SUA, în care principiile morale au fost substituite cu profitul.
Să privim lucrurile în contextul actual mondial.
Bătălia care se dă este pentru supremația economică, care asigură bunăstare. Cum se poate asigura această supremație? Prin accesul facil la resurse primare (petrol, gaz, minereuri, etc.) și deținerea de tehnologie avansată, eficientă, în prelucrarea materiilor prime care să asigure competitivitate la export, respectiv profit. Pentru o balanță pozitivă, care asigură nivel de trai ridicat, e nevoie de supremație tehnologică care să asigure randament și piață de desfacere profitabilă.
După războiul din Ucraina, se pare, Rusia nu mai reprezintă un pericol, în ce privește concurența economică, pentru SUA, nici chiar în domeniul militar. Americanii și-au consolidat poziția în toate domeniile, în raport cu Rusia. Inclusiv în ceea ce privește piața materiilor prime esențiale (petrol, gaz, minereuri), SUA domină Rusia.
Singurii concurenți economici pe piața mondială, pentru americani, la aceasta dată, sunt (în ordinea importanței) China, UE și Japonia. Iar dacă UE și Japonia sunt predictibili și sub control, China, prin boom-ul industrial înregistrat în ultimii ani, amenință să detroneze SUA din punct de vedere al poziției de lider economic. Deci, marele război economic al SUA, azi, nu e nici cu Rusia, nici cu UE, nici cu Japonia, ci cu China.
O componentă vitală a economiei o reprezintă tehnologia în domeniul electronicii (respectiv al circuitelor și aplicațiilor electronice, din toate domeniile, de la bunuri de larg consum, la aviație, cosmonautică, informatică, mass-media, etc.) și A.I. (Artificial Intelligence). Iar electronica și tehnologia de vârf presupun CIP (circuite integrate). Fără CIP-uri nu există tehnologie modernă și nici progres economic.
Deși SUA dețin Silicon Valley (Centrul global pentru înaltă tehnologie și inovație), care găzduiește multe corporații de înaltă tehnologie, inclusiv pentru circuite integrate, vitale în domeniul tehnologiei informației, liderul mondial în domeniul CIP-urilor nu este SUA, ci Taiwan. Iar asta o știu și China și SUA.
În prezent, monopolul pe producția de CIP-uri ale Taiwan îl deține SUA. Dar asta s-ar putea schimba, în curând, în urma presiunilor tot mai mari și tot mai insistente ale Chinei privind alipirea Taiwanului la China. Realizați ce lovitură ar da China, deținând și monopolul mondial al CIP-urilor? Economia și industria militară a SUA ar intra în colaps. Deci, preocuparea principala, în prezent, a SUA, nu este Rusia, ci să apere Taiwan, până reușește să transfere toate instalațiile de producție, tehnologia și personalul, din Taiwan în SUA, ceea ce ar putea dura câțiva ani.
De asemenea, SUA mai are o problemă crucială: de menținut sub control, piața petrolului, prin controlul rezervelor de petrol din Asia, sarcină deloc ușoară în condițiile existenței conflictului dintre Israel și Iran, ofensivei ISIS, respectiv a prezenței militare ruse și turce în zonă.
Deci două zone de conflict sau potențial conflict, care pun presiune uriașă pe economia americană și de care depinde economia americană, fiind necesare cheltuieli militare uriașe pentru că SUA să mențină supremația militară în vederea descurajării unor atacuri militare ce le-ar putea afecta forța economică.
În acest context trebuie analizate deciziile lui Trump și declarațiile acestuia privind conflictul din Ucraina, democrația din UE și suportul american acordat NATO. Cu siguranță deciziile lui Trump au la bază informațiile furnizate de serviciile secrete americane și analizele specialiștilor economici și militari. În contextul actual, SUA are de ales: ori să continue să sprijine Ucraina, menținând, practic, un conflict deschis cu Rusia, care presupune cheltuieli uriașe, în detrimentul întăririi forței militare în Orientul Mijlociu (unde se află rezervele petroliere) și Asia (unde se află industria CIP), ori să stopeze conflictul cu Rusia, ce presupune, în primul rând, economii financiare ce s-ar putea transfera în investiții militare în sprijinul armatei ce operează în Orientul Mijlociu și Asia. În plus, oferindu-i lui Putin ocazia să iasă „cu fața curată” dintr-un război pe care nu l-a câștigat – din contra și-a arătat neputința și în urma căruia a făcut praf economia -, speră ca, în contrapartidă, Rusia sa nu sprijine China în tentativa de a anexa Taiwan. Pentru că, în eventualitatea unui conflict militar americano-chinez, SUA ar face fața, cu brio. Nu același lucru se poate spune în cazul în care China ar beneficia de sprijinul Rusiei.
Nimeni nu știe, deocamdată, care va fi decizia finală a lui Trump și a SUA, cu privire la Ucraina și aportul SUA la costurile NATO din Europa. Totul depinde de ce se întâmplă cu Taiwan și Iran. Ce este cert, e faptul că Trump nu-și permite, într-un viitor (mai apropiat ori mai îndepărtat), ca SUA să aibă un conflict deschis, în același timp, cu Rusia, China și Iran.
Cum însă – în pofida acuzațiilor la adresa UE, privind incompatibilitatea valorilor democratice, ori a celor de corupție din Ucraina -, SUA nu are parteneri mai apropiați și mai fideli decât cei din NATO, respectiv EU, nu cred că va abandona, complet, UE, părăsind NATO. Ci, treptat, costurile cu protecția militară a Europei și a membrilor NATO, vor fi transferate, în cea mai mare parte către Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Turcia și alte state cu economie puternică, din UE, capabile să suporte aceste costuri. Iar transferul costurilor nu se va face în trei săptămâni (cum susținea un premier european), ci treptat și gradual, în funcție de iminența sau evoluția conflictelor din Asia și Orientul Mijlociu. Acesta este sensul declarațiilor dure (chiar belicoase și nediplomatice) ale lui Vance, Musk și Trump. Ele sunt menite să avertizeze Europa că e timpul să-și ia în propriile mâini serviciul de asigurare a securității și să nu mai conteze, în viitor, pe SUA, ca și până acum, pentru că SUA se confruntă cu probleme mult mai grave, în alte zone ale planetei. Iar ca UE sa aibă timp să-și pună la punct securitatea, SUA încearcă să facă un compromis cu Rusia, oferindu-i, în compensare „ceva”. Ce înseamnă acel „ceva”, deocamdată nu se știe, pentru că încă nu s-a stabilit nimic. Trump a început cu scenariul cel mai rău, că, în final, să culeagă meritele. Rușii, cu tupeu, deși nu se află în poziția învingătorului (și știu asta), cu siguranță (pentru a-i testa pe americani) au plusat, pentru a se alege cu ceva, ca să poată justifica morții și costurile stupide din Ucraina. Iar americanii știu că rușii se prezintă la negocieri doar cu tupeul (altfel nu s-ar fi prezentat), pentru că sunt în impas, că n-au forță să câștige războiul din Ucraina, chiar dacă Ucraina ar beneficia doar de ajutorul UE. Dar americanii vor ca rușii să aibă ocazia să ofere mass-mediei rusești impresia că sunt învingători și și-au impus condițiile, în pofida voinței americanilor. Caz în care Rusia nu vor mai fi dușmanul SUA în disputa americanilor cu China, pentru Taiwan. Abila stratagema, nu?
Ca să anestezieze opinia publică americană, ținându-și promisiunea cu stoparea conflictului și sa justifice abandonul Ucrainei și al UE, în fața rușilor, Trump și echipa lui livrează, mass-mediei americane, varianta că SUA are doar de câștigat (economic) dacă nu va mai asigura securitatea Europei. Pentru asta, conștienți că abandonul Europei în fața rușilor e echivalent cu cel în fața naziștilor, au lansat marota concurenței neloiale, că piața UE e prea puternică și concurează piața americană. Și nu e logic ca SUA să asigure securitate unei piețe concurente. În realitate, între piața UE și cea din SUA, nu există foarte mare concurență. Ambele sunt piața Chinei. Iar SUA, ca putere economică și militară, deși Trump e convins de contrariu, nu poate supraviețui fără UE, în special fără Marea Britanie.
În ce privește Ucraina, respectiv stoparea războiului cu Rusia, prin încheierea unui acord prin care Ucraina să cedeze teritoriile din est pe care rușii le-au anexat, Trump livrează către mass-media americană marota corupției din Ucraina. De genul că SUA a pompat suficient în Ucraina, ca Ucraina să nu piardă în fața rușilor și că ar fi trebuit să-și recâștige teritoriile cu ajutorul dat de SUA. Iar dacă nu s-a întâmplat aceasta se datorează corupției și lipsei democrației, Trump lansând ipoteza – periculoasă pentru stabilitatea națională, imorală și lipsită de fundament – că președintele Ucrainei este nelegitim, pentru că nu mai are suportul poporului, popularitatea lui scăzând sub 5%. Același lucru îl fac Vance și Musk în cazul României, lăsând ipoteza că poporul român, la fel ca cel ucrainean, nu-și mai doresc democrație de tip occidental (UE), ci una de tip autocrat. Cumva, bine camuflat sub aparentă logică, pentru a deține acel „ceva” pe care să-l ofere rușilor, la negociere, Trump pregătește abandonul total al Ucrainei (ba chiar și al României), mascând abandonul premeditat, prin decizia democratică a voinței majorității poporului, care a decis că nu vrea democrație. Nu că prin declarațiile sale ar fi influențat decizia sau ar fi invitat rușii să-și activeze mecanismele de dezinformare și manipulare. Altfel, n-are nici o logica contestarea, de către Trump, a lui Zelenski ca președinte legitim, printr-o minciună (desființându-i gradul de popularitate) și, de către Vance și Musk, a susținerii pro-rusului Georgescu la președinția României. Sunt acțiuni perverse, al căror scop este demobilizarea electoratului democrat din Ucraina și România, cărora li se sugerează ca SUA i-a abandonat pentru că n-au ales democrația.
În concluzie, Trump, împreună cu locotenenții săi, Vance și Musk, forțează UE sa preia securitatea militară a Europei și-i oferă lui Putin, în schimbul abandonării susținerii militare a Ucrainei, șansa ca Rusia să redobândească influența asupra Ucrainei și României, dacă în urma influenței rusești în scrutinele electorale (în cazul României sub rezerve), majoritatea va alege candidatul pro-rus. Cine îi mai pot condamna, atunci, pe Trump, Vance și Musk, că a cedat în fața rușilor? Nu e democratic ca poporul să aleagă? Și ce dacă România se află în Schengen? Mai contează?
