Trecem peste recordurile antrenorului, reușitele persoanle și încercăm să ne raportăm, obiectiv, la echipă. Cuvântul „echipă” e tot ceea ce contează când ne referim la handbal.
CS Gloria 2018 a parcurs cel mai reușit sezon de la înființarea echipei, cu investiții pe măsură și jucătoare care au trecut prin cea mai bună formă de până acum.
Echipa a traversat, de asemenea, cel mai complicat sezon, cu meciuri în Liga Florilor MOL, Cupa României și European Handball League, fosta Cupă EHF. În fiecare dintre acestea a îndeplinit câte un obiectiv și le vom lua pe rând, chiar dacă încă sunt cărțile pe masă pentru două competiții.
Liga Florilor MOL
Florentin Pera este un antrenor realist în angajarea proprie către obiective mari, așa că își ia de obicei, și nu e doar cazul Bistriței, marje de eroare. Așa că, pentru sezonul actual, obiectivul a fost unul singur: locul 4. Pentru moment, obiectivul e atins și depășit. Au fost câteva meciuri care, dacă se terminau diferit, aveam șanse, cu mult noroc, la un loc 2 fără emoții și chiar la locul 1. N-a fost să fie, iar acum ne aflăm pe 3, iar bătălia încă se dă între Gloria 2018 Bistrița-Năsăud și Rapid București.
Diferența pentru acest moment o face golaverajul, nu punctajul, însă lucrurile pot s-o ia la vale destul de repede dacă Gloria se împiedică de cea mai dură nucă de care trebuie neapărat să treacă nu doar în următorul meci, ci și în cupele europene: Dunărea Brăila. Dacă Gloria bate Brăila, atunci poate răsufla mult mai ușurată, pentru că amenințarea locului 4 asupra Gloriei s-ar diminua.
Cu victorii pe linie până la finalul sezonului 2023-2024 din campionat, un lucru nu greu de realizat, Gloria poate să-și adjudece medalia de bronz ori de argint (depinde și de alte rezultate) și să încheie frumos acest sezon care încoronează multă muncă în spate.
European Handball League
Despre parcursul echipei din Poarta Transilvaniei în cupele europene s-a discutat nu mult, ci foarte mult. Toată lumea a auzit că la Bistrița s-a făcut treabă bună, că am bătut echipe precum Nantes și Mosonmagyarovar, Lublin sau Auerbach. Singura echipă neînvinsă în drumul spre calificarea în Final Four-ul de la GRAZ a fost echipa bistrițeană.
Obiectivul a fost atins și aici, fetele fiind calificate în primele 4 echipe din cadrul celei de-a doua competiție ca valoare din Europa, după Champions League.
Urmează un meci dificil, poate cel mai greu al sezonului. Nu greu din punct de vedere fizic, ci din punct de vedere psihic, pentru că este un adversar de top din Liga Florilor, este tot o echipă românească, o echipă în fața căreia Gloria s-a lăsat învinsă în semifinalele Cupei României: HC Dunărea Brăila.
Până aici, în urma unei analize nu foarte dezvoltate, Dunărea Brăila poate fi numit „ghimpele dintre coaste” a Bistriței, fiind ca o fantomă ce o bântuie: Gloria e pe 3 în campionat, Brăila e pe 4 la 4 puncte diferență. În semifinalele Cupei României Gloria a nimerit fix cu Brăila să joace și… a pierdut, din nefericire. Acum… precum o nălucă, stă în ceafa Gloriei Bistrița și în semifinalele European Handball League.
Cupa României
Este prima competiție care i-a adus Glorei o medalie. „Lupoaicele”, parcă aceasta este supradenumirea fetelor din echipă, chiar dacă nu are vreo legătură cu fauna județului sau orice altceva, au ajuns în Final Four-ul competiției, au pierdut dramatic cu Brăila după o serie de prelungiri și au bătut Rapidul, după două serii de prelungiri, astfel că a câștigat meritat și cu multă transpirație și sacrificiu bronzul. Este a doua medalie de bronz din Cupă, prima fiind câștigată de CSM Bistrița, echipa care a „intrat” cu totul în clubul finanțat de Consiliul Județean.
Momentan, Gloria trebuie să se concentreze să bată absolut tot ce îi iese în cale. Trebuie pe de-o parte înțelese, oboseala este la ordinea zilei și ritmul de joc n-a fost pentru toată echipa, multe jucătoare fiind experimentate, dar neavând un ritm alert la alte echipe sau, de ce să nu recunoaștem, nici la Gloria Bistrița nu a mai existat un asemenea ritm cu rezultate atât de bune ca până în acest sezon.
Se putea unul mai bun? Probabil. Ne bucurăm că nu a fost mai rău? Bineînțeles. Ne așteptam să fie mai rău? Cu siguranță nu ne așteptam să fie atât de bun!