spot_imgspot_img
AcasăPoliticăUSR: Ministrul Agriculturii minte ca să acopere combinațiile PSD pentru familia lui...
spot_img

Articole noi

USR: Ministrul Agriculturii minte ca să acopere combinațiile PSD pentru familia lui Paul Stănescu

„Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, încearcă să acopere o hoție cu minciuni și spune public că PSD a transformat stuful din Deltă, prin lege, în pajiște care aduce bani din subvenții de la UE pentru că așa cere Uniunea Europeană. Fals total! Adevărul este că nicio directivă și niciun regulament european nu justifică transformarea, din pix, peste noapte, a zeci de mii de hectare suprafață de apă în pajiști pentru care se plătesc subvenții din bani europeni„ se arată într-un comunicat de presă emis de USR.

De asemenea, formațiunea politică aflată în opoziție mai spune că informațiile recente de presă arată că Parchetul European începe să verifice cum 5 milioane de euro, subvenții din bani europeni, sunt la un pas să ajungă la două firme controlate de fiul baronului PSD de Olt Paul Stănescu.

„Nu există nicio directivă și niciun regulament european care să impună transformarea Deltei în pășune. Directiva a venit de la Paul Stănescu, iar ministrul Florin Barbu s-a executat rapid, promovând legea de pe urma căreia clanul Stănescu spera să câștige peste 100 de milioane de euro în următorii 25 de ani. Iar singura legătură cu regulamentele europene o constituie tocmai încălcarea acestora, motiv pentru care această afacere a și intrat în vizorul Parchetului European”, declară senatorul USR Narcis Mircescu.

Comunicatul USR mai spune că Florin Barbu, fost director al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare pe vremea când milioane de euro erau plătite unor firme apropiate de PSD Olt pentru proiecte de irigații care nu aveau să fie vreodată finalizate sau funcționale, este cel care, în calitate de președinte al Comisiei pentru agricultură, a scos din sertar un proiect care nu avea nicio legătură cu Delta Dunării și s-a asigurat că este modificat și adoptat ultra-rapid și în forma care trebuie.

„Dacă peste un miliard de euro destinat locuitorilor din Delta Dunării, prin ITI Delta Dunării, s-au evaporat, iar locuitorii Deltei se confruntă cu aceleași probleme ca în trecut, cum ar fi lipsa asistenței medicale, lipsa drumurilor sau utilităților, «băieții deștepți» apropiați baronului PSD Paul Stănescu inventează scheme prin care să stoarcă milioane de euro din subvenții. Această coaliție toxică PSD-PNL este preocupată doar de îmbogățirea baronilor, lăsând locuitorii Deltei în voia sorții”, precizează deputatul USR de Tulcea Eugen Terente.

„USR nu închide ochii la hoțiile puse la cale de PSD și a depus, la începutul lunii octombrie, un proiect de lege prin care să fie anulate modificările cu dedicație operate de PSD-PNL la OUG 34/2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor. Dacă legea-cadou pentru clanul Stănescu a fost adoptată pe repede-înainte, proiectul USR va fi discutat de abia luni, 22 ianuarie, în Comisia pentru agricultură din Senat. Cerem PSD și PNL să nu mai tărăgăneze dezbaterea proiectului USR și să voteze pentru ca suprafețele de apă din Deltă să nu mai fie folosite pentru îmbogățirea baronilor PSD„ se mai arată în comunicatul de presă al USR.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata