spot_imgspot_img
AcasăPoliticăDeputatul Bogdan Ivan spune că proiectul legii anti-drog va fi amendat: Nu...
spot_img

Articole noi

Deputatul Bogdan Ivan spune că proiectul legii anti-drog va fi amendat: Nu se mai testează elevii, se vor testa „suprafețe, ape și deșeuri”

Deputatul PSD Bogdan Gruia, inițiatorul proiectului pentru testarea antidrog în școli alături de deputatul Daniel Suciu , a declarat la „Puterea Știrilor” că, din cauza faptului că testele din salivă pot da erori în proporție de 30%, actul normativ va fi modificat, astfel încât să fie testate „suprafețe și inclusiv ape, deșeuri care pleacă din instituțiile de învățământ”. Inițial, proiectul prevedea că polițiștii vor putea face controale inopinate în școli, licee și universități la solicitarea conducătorilor unităților de învățământ ori a inspectoratului școlar județean și vor putea testa aleatoriu elevii prin teste de salivă.

„Proiectul nu este unul nou și cred că, odată cu el, s-a creat o întreagă discuție publică și o dezbatere pe acest subiect că brusc parlamentarii vor să ducă la închisoare copii care sunt în contact cu acest flagel. Nici pe departe, acest proiect are două componente foarte importante, pe de-o parte modificarea legii educației prin care, la acea vreme, fără să avem toate datele, am propus testarea directă a elevilor. Între timp, după consultări pe care le-am avut cu zona instituțiilor statului, cu zona profesională medicală, am văzut că aproape 30% dintre acele teste pot să dea erori și, prin urmare, pentru a nu stigmatiza, am găsit și o să depunem amendamente pentru că proiectul a trecut de Senat, a avut și aviz favorabil și rapoarte negative. Dar el e trecut de Senat și urmează să vină în dezbatere în Camera Deputaților care este for decizional, iar noi suntem pregătiți cu amendamente, după ce le-am discutat cu asociații profesionale, cu reprezentanții elevilor, reprezentanții părinților, cu reprezentanții cadrelor didactice și inclusiv cu specialiști în zona medicală de la UMF Carol Davila prin care, pe model european, să testăm suprafețe și inclusiv ape, deșeuri care pleacă din instituțiile de învățământ.

Adică să nu testăm fiecare elev în parte, pentru că riști să stigmatizezi. Eu am crezut la început că este o idee bună pe care am discutat-o cu cei de-ai mei de-acasă, cu părinții, cu elevii, cu profesorii, dar s-a dovedit, pe o analiză foarte serios făcută, având acele erori de peste 30% în cazul acelor teste care pot să fie fals-pozitive sau fals-negative, că aceasta ar fi o metodă mult mai utilă și practică prin care putem să vedem că într-o școală sau pe o suprafață, ca acele mici șervețele care se folosesc atunci când mergi la aeroport și te atinge pe mâini și pe haine și le testează, se poate să fie făcute și în alte spații. Și atunci poți să mergi focusat, pentru că e mult mai simplu din punct de vedere financiar să găsești exact unde să testezi dacă ai vreo suspiciune decât să testezi așa în gol, asta e o componentă care ține de legea educației naționale.

Și doi, ceea ce prevede incriminarea traficului și posesia în vederea comercializării de substanțe psihoactive, odată cu demararea acestei dezbateri, după depunerea proiectului de lege s-a scos de la naftalină, ca să spun așa, un alt proiect depus în 2019, identic cu cel depus de noi, care avea trecute toate procedurile parlamentare, care a fost admis de Parlamentul României în 2019, care a fost retrimis la Parlament de către președintele României, Klaus Iohannis, și care a fost repus pe masa parlamentarilor pentru că era o formulă mult mai rapidă de a promova această modificare legislativă care a avut loc la începutul lunii februarie, până a mai așteptat după proiectul care trebuia să vină de la Senat. Acele persoane, traficanții, dealer-ii care pun în pericol viața copiilor și a tinerilor din toată țara vor putea, începând cu luna februarie, să fie judecați și incriminați pentru traficul de substanțe psihoactive”, a declarat deputatul PSD, Bogdan Gruia.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata