Rămâi siderat, statuie, atunci când anumite întâmplări ale vieții te ating la inimă și te vindecă de egoism. Am intâlnit un cerșetor, unul ca atâția alții din Bistrița. De fapt, nu este cerșetor, scuze, este doar un om lovit de nenoroc. Stampila de cerșetor i-am pus-o din prostia aia care mă caracterizează, intinctul ăla primar odios atunci când văd haine ponosite.
Citeam undeva că diamantele se găsesc în noroiul stelar, dar sub hainele ponosite o fi vreo bijuterie?
„Uitați 5 lei să vă luați o pâine”, îi spun întinzând banii și uitându-mă în altă parte cu superioritatea aia mizeră a celui care are și, uite, dă si la alții. „Ce pot să fac pentru dumneavoastră?”, spun hainele ponosite, de fapt un glas frumos (stiți cum este un glas frumos? Ca o muzică) ce a venit de sub gluga unui hanorac. Se uită la mine „un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port” cum spunea Luceafărul și mă uit in ochii lui adânci unde își caută loc deznădejdea. „Vă rog, luați bănuții, nu trebuie să faceti nimic, spuneți bogdaproste” încerc eu să închid conversația. „Nu pot, ca să merit banii trebuie să fac ceva pentru dumneavoastră”. „Puteți să-mi păziți mașina cât cumpăr eu ceva din magazin”. „Bineînțeles”.
Nu m-am uitat în urmă, dar la ieșirea din magazin, am vazut cum ștergea farurile, stopurile cu mâneca hanoracului de o culoare nedefinită. „Vă mulțumesc. Uitați 10 lei. Îi meritați”. „Dar ce lucrați dumneavoastră, domnule?”, „Mai scriu. Uneori fără folos”. „Despre ce scrieți?”, „Despre politicieni, despre primărie, despre nedreptățile vieții”, zic. „Veți scrie si despre mine?” și mă privește cu luminițele alea din cele două găuri negre ce-i țin loc de ochi”. „Nu știu”. Dacă scrieți despre administrație, ar trebui să-l citați pe Vasile Lascăr. El a spus că administrația ar trebui să fie o a doua magistratură”. Mă uit tămp, sunt uluit de ceea ce aud și mă bâlbâi. Întradevăr, pe statuia lui Vasile Lascăr din București asta scrie. „Sunteți din Bistrița?”, întreb gutural, sugrumat, cu oxigen la cote minime. „Sunt din Capitală”. „Și eu”. „Am luat țara la pas și, uite, am ajuns și pe aici. Dumnezeu e mare, mă păzește de oameni răi”.
Încep să-l invidiez, eu colecționez în suflet mulți neaveniți. Zâmbesc. Îl întreb de dragul discuției: „Văd că știți de Vasile Lascăr, de ceea ce scrie pe statuia lui, dar în București există o statuie în Cișmigiu, dedicată ostașilor francezi. Dacă îmi spuneți ce scrie pe statuie, vă mai dau 10 lei”. „Păi, în spatele ei, este o inimioară și scrie dedesubt Te iubesc, Irina. Acum trei ani încă se mai vedea scrisul”. Nu vreau să-l dezamăgesc și să-i spun că altceva este înscris pe acel grup statuar. Nu poți învinge iubirea cu pragmatism. Îi întind încă 10 lei. Îi refuză. „Mai bine vă dau eu înapoi 5 lei pentru că mi-a plăcut discuția. La revedere, domnule!”. „Pot să vă fac o fotografie?”. „Nu. Ce ar spune copiii mei?”.
Am rămas statuie. Mă gândesc să mă duc în Parcul Municipal, în spatele statuii lui George Coșbuc și să desenez o inimioară. Să rămănă acolo înfiptă în sufletul orașului. Să nu sângereze, ci doar să aducă aminte unora că mi-e dor de Bistrița. Aia din anii 90, când o vizitam la meciurile Gloriei. Și poate conving si pe alții să deseneze inimioare pe statui. Să vadă administrația că a doua magistratură este un vis. Că golăneala, șmecheria cu mașini achiziționate la suprapreț de la rude, pe banii cetațenilor, doare. Că ar trebui să iei bani, în urma a ceea ce muncești, nu ce vorbești. Știu, sunt unii care vor spune că Bistrița va înflori, îi trimit bezele primarului pe facebook, dar mai sunt unii ca mine, mulți, cu ochii îngropați în deznădejde, care cerșim explicații celor care vremelnic ne reprezintă.
Spuneam că suntem mulți. La anul, dacă vom fi sănătoși, vom alege iar. Contracandidați sunt. Ca peste tot în țara asta. Iar unul trebuie să fie în stare să ne amendeze că scrijelim pe statui! Să guverneze cu legea în mână!
Da, dar atunci orașul va fi o inimă. Una care va bate în ritmul civilizației si bunului simț, nu un vis desenat pe furiș. Atunci o să ne facem și poze, că doar nu ne va fi rușine de copiii noștri.
Pe statuia din Cișmigiu scrie cu litere mari: „Aux soldats français, tombes au champ d’honeur, sur le sol roumain pendant la grande guerre”.
Ferească-ne Dumnezeu de război! Oamenii adevărați luptă cu inima și mintea. Se știe care-i cea mai veche meserie din lume, dar cea mai veche înșelăciune este politica. Culmea, este și meserie!
Iar politicienii ajunși în funcții știu meserie, nene. Noi, ceilalți, le ștergem cu mâneca hanoracului farurile de la mașini pentru o viață mai bună.
