Femeia… esența vieții!

0
148

Femeia este esența vieții. Este cea care face lumea să… existe!
Să o celebrăm!

Ozana Barabancea, din dorința absolută de a încununa rolul femeii, creează un cadru perfect de celebrare prin muzică, pe 10 martie, de la 19:30, la Palatul Național al Copiilor prin concertul – declarație: „Mama, eterna iubire”.

Astfel, în premieră absolută, din dorința de a sublinia măiestria feminină, vor urca pe scenă trei femei dirijor – Ozana Barabancea, Conf. dr. Luminița Guțanu Stoian și Raluca Drãgãnescu, două coruri de copii și o orchestră ce vor cinsti, într-un singur concert excepțional, MAMA. Ozana și orchestra Lumini Sonore alături de soliști de renume precum Alin Stoica, Elina Dincă, Cristian Faur, Gloria și Andrew Barabancea vor încânta audiența cu un repertoriu extraordinar, alcătuit din piese rare ce vor ajunge cu siguranță direct în inima oricui.

Pe 10 martie va fi un concert de suflet pentru… suflet, venit ca o declarație ce întărește iubirea pentru mamă, pentru soră, pentru fiică, pentru… femeie. Acea iubire desăvârșită și uneori nespusă, pe care unii poeții au trăit-o prin versuri, unii compozitorii au simțit-o prin muzică, dar pe care noi, publicul, am savurat-o mereu, regăsindu-ne în cuvinte și prin notele muzicale.

În acompaniamentul live al orchestrei „Lumini Sonore” împreună cu muzicieni de renume îndrăgiți de public, pe scenă vor performa și Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române condus de Conf. dr. Luminiţa Guţanu Stoian cât și Grupul Vocal MUSIC.ALL de la Palatul Copiilor condus de Raluca Drăgănescu.

Mai mult de atât, acesta va fi un concert cu totul special, deoarece Ozana Barabancea dă întâlnire spectatorilor din rândul întâi în culise, la terminarea spectacolului. Ca om ce iubește oamenii, Ozana știe cât de importantă este interacțiunea umană (mai ales după toate cele trăite de noi toți în ultimii ani) și oferă ocazia unui dialog, a unei sesiuni foto și a împărtășirii unui cadou special (din partea sponsorului Magazin „Floarea Vieții”) celor ce vor procura bilete în primul rând.

Sponsor: Magazin „Floarea Vieții”

Parteneri: PR pe Pâine, Daily Magazine, IaBilet.ro

Bilete pe:

https://m.iabilet.ro/bilete-mama-eterna-iubire-82528/

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.