Proști am fost, proști am rămas!

De ce suntem, azi, ca popor, nicăieri? În „no man’s land” din punct de vedere al apartenenței la un sistem de organizare a societății și din punct de vedere moral? Adică nici în UE (unde suntem doar cu un picior, pentru că nu suntem și în Schengen), nici în CSI, nici independenți (cum visa Ceaușescu), nici doriți de cineva? Pentru că suntem un fel de „nici pe cal, nici în căruță”, fără principii și fără orizont, cu o morală îndoielnică și cu o pondere a prostiei, uriașă, într-un bazin social pe care l-au exploatat și comuniștii, în același mod ca cei de azi. Trăim paradoxul că, într-o țară bogată, cu resurse cum n-are nimeni în UE, suntem săracii Europei, trăind sub limita subzistenței, pentru că suntem furați, mințiți și umiliți în același mod cum au fost tratați și umiliți și părinții noștri, care au murit în sărăcie și cărora li s-a cerut să fie mândri că sunt români, de parcă mândria ține de foame și căldură! De ce suntem, azi, o țară doar formal democratică în care se discută, exclusiv demagogic, de existența statului de drept (al cărui prezență nu se vede și nu se simte, pentru că instituțiile fundamentale ale administrației funcționează cu aceleași mecanisme, reguli și funcționari, precum în comunism), în schimb hoția și corupția sunt dincolo de orice închipuire, exact ca în perioada fanariotă, când stăpânii erau în afară? Există o explicație pe cât de simplă, pe atât de logică: în decembrie 1989, atunci când am avut o șansă uriașă și unică să devenim liberi și stăpâni pe propriul destin, pentru că am fost ignoranți, imorali și naivi, am pierdut „trenul” spre libertatea reală, spre democrație și statul de drept. Am pierdut drumul către adevărata libertate, pentru că ne-a fost falsificat, de veșnicii oportuniști (atât ai vechiului regim cât și cei de conjunctură), proiectul libertății, spre care tânjeam, fiind însușit, modificat și reproiectat de produsul imoral (devenit cronic) al fanariotismului – un produs care a virusat și comunismul -, reprezentat de categoria profitorilor, adică acei indivizi imorali, șireți, fără scrupule, educați la școala fanariotă, ce s-au perpetuat în timp. Am fost și continuăm să fim victimele acestui gen de oportuniști, veroși, ce au stăpânit și stăpânesc foarte bine arta manipulării, cei care au profitat de revolta din 1989 în stil bolșevic, oferindu-ne o libertate iluzorie în schimbul adevăratei libertăți. O libertate falsă, servită în pur stil demagogic, exersat de-a lungul a peste patruzeci de ani de prosteală, așa cum a fost servită părinților noștri, care au fost asupriți, discriminați, mințiți și exploatați, timp de peste patruzeci de ani, de către oportuniștii ce s-au autointitulat, comuniști. Evident că în decembrie 1989, n-au ieșit în stradă și nu s-au revoltat nici unul din oportuniștii, escrocii, ariviștii, profitorii comunismului, ori interlopii care, azi, sunt beneficiarii absoluți ai revoltei din1989 și administrează averea publică și banii publici, exclusiv, în folosul lor. Au ieșit în stradă, întâi – atunci când riscul să mori era uriaș -, tinerii nevinovați care visau să fie liberi cu adevărat. Tinerii nevinovați, sechestrați în case de părinții care trudeau în fabrici și care se săturaseră de minciună, demagogie și lipsuri, ce nu-și mai vedeau proiectat viitorul într-o societate ce se dovedise o utopie și o uriașă farsă socială, în care și-au risipit viața și speranțele părinții lor. Au mai ieșit în stradă studenții care deosebeau adevărul de minciună – nu copiii de activiști de partid, de milițieni, de securiști sau alți profitori ai comunismului, ci copiii de muncitori ori intelectuali săraci, neînregimentați – și care voiau să trăiască într-o lume liberă, fără constrângeri morale îndoielnice, așa zis proletare, o lume emanată de concurența valorilor, nu de apartenența politică, nepotism sau trafic de influență. S-au mai revoltat, în primele zile, și indivizi care ajunseseră la limita supraviețuirii materiale iar printre ei și câte un „gură cască” avid de senzațional, care nu știa ce face, dar s-a lăsat luat de val. Desigur, nu în ultimul rând, la revoltă au participat tinerii teribiliști, nonconformiști cronic (asa zișii huliganii ce-și refulează frustrările și-și consumă excesul de adrenalină la meciurile de fotbal, sub masca de suporteri), care nu puteau scăpa ocazia să dea liber animalului, de origine barbara, din ei. Cam din această „faună” a fost compus grosul gloatei pestrițe, ce-au avut curajul să se revolte, adică a celor care au alungat îmbuibata, iresponsabila, senila și sedentara conducere comunistă, care dormea, letargică, în timp ce estul Europei fierbea, mizând pe prostia proverbială și pe toleranța stupidă a unui popor docil și ușor de manipulat prin minciună. Și cum între curaj și prostie e, în multe situații, o chestie doar de nuanță, cu pedigree-ul din stradă, în primele zile ale revoltei din 1989, despre organizare și control nu putea fi vorba, pentru că nu există altă formă de coeziune decât dorința de libertate. Asta unea strada! Cât despre leaderi autentici, capabili să speculeze și să valorifice uriașul val de dorință comună și voință al protestatarilor, n-are sens să vorbim. Palidele încercări de coagulare a masei de protestatari, prin alegerea, în pripă, a unor leaderi ai străzii, fără nici un criteriu sau principiu moral, s-au dovedit de un amatorism păgubos, pentru că, neînțelegerile pe care le-au iscat, au produs scindări care au oferit suficient timp oportuniștilor să se regrupeze, să profite de haos și naivitate și să confiște controlul revoltelor. Iar dacă la Timișoara, strada, după ieșirea organizată a muncitorilor din fabrici (care a reprezentat cheia victoriei, fiind lovitura pe care comuniștii n-au mai putut-o contracara, pentru că decizia proletariatului de a se revolta, reprezenta logica existenței comunismului și comuniștii nu puteau să-și combată principiul existenței), a impus leaderii de conjunctură (Marcu „mesele mă iubește”, Savu și încă câțiva dintre cei care au participat la primele proteste, din 16 – 19 decembrie 1989), needucați și ușor de manipulat, care au influențat și alegerea leaderilor de tranziție (FDR), la București strada n-a avut nici o șansă, oportuniștii acționând rapid. Am spus și o repet: singurul oraș și puținele zile, cu adevărat libere, fără comunism, a fost Timișoara, între 17 și 22 decembrie, când instituțiile comunismului (consiliul județean, Primăria, Miliția, Securitatea, etc.) n-au mai funcționat ca instituții de represiune, fiind în degringoladă totală. Dacă acel moment de libertate ar fi fost speculat și toate instituțiile, cu toți funcționarii cu pedigree comunist (comunismul n-a existat ca entitate abstractă, ci prin instituțiile sale și funcționării acestora), ar fi fost desființate și epurate de servitorii comunismului, astăzi eram cel puțin la nivelul Sloveniei, Poloniei sau Cehiei, în ce privește democrația și statul de drept și, cu siguranță, deasupra lor în ce privește economia. Din păcate, naivitatea și ignoranța celor care au ieșit în stradă în perioada 17-20 decembrie 1989, în Timișoara (în 20 decembrie 1989 s-a format FDR în Timișoara, în care au apărut, deja, oportuniștii, susținuți de instituțiile comuniste și funcționarii comuniști ce urmăreau salvarea sistemului) și în 21-22 decembrie în București, a permis confiscarea revoltei și preluarea efectelor acesteia, de către profitorii oportuniști (care nu participasera la revoltele din stradă, ci s-au alăturat celor care au declanșat evenimentele, ulterior, când nu mai există niciun pericol real pentru siguranța lor și a carierei lor). Astfel, mai mult decât stupid din punct de vedere a ceea ce cerea strada, mulți dintre comuniști și funcționarii care au contribuit la funcționarea instituțiilor comuniste, speculând momentul, când puterea a căzut, s-au reorientat rapid și s-au grăbit „să sară în barca” celor ce-au determinat abandonul puterii. Iar naivii care și-au riscat viața, în loc sa-i ejecteze și să-i elimine din fruntea societății, i-au primit cu brațele deschise, crezând că sunt „frații” lor și procedează corect. Efectul? Au băgat aceeași haită de lupi profitori (precum în comunism), în stână, care n-au așteptat prea mult până au declanșat carnagiul prin care i-au eliminat pe adevărații revoluționari (cei care declanșasera revolta) substituindu-se lor. Având experiență comunistă în domeniu, adică în manipulare și demagogie, au creat diversiune ce a declanșat lupte între cei ce-au generat revoltele, prin introducerea unor „cai troieni” între ei. Iar în timp ce ei au subordonat statul, profitand de naivitate și ignoranță, confiscând instituțiile, adevăraților revoluționari, ca să-i îndepărteze de realitate, le-au creat o realitate paralelă, respectiv asociații și instituții proprii (unde li s-au aruncat niște oase, prin asigurarea unor facilități bugetare). Astfel, revoluționarii adevărați (cei care au ieșit în strada între 16-20 în Timișoara și 21-22 în București), prin aceasta șmecherie, au fost eliminați total din ecuația preluării puterii reale, aceasta rămânând, în continuare, de facto, la dispoziția foștilor membri PCR, susținuți de instituțiile și funcționarii vechiului sistem, care-și salvau astfel cariera și privilegiile. Despre modul cum au acționat foștii comuniști, respectiv membrii de partid (directori de instituții, funcționari cu funcții de decizie), milițienii și securiștii „răspopiți”, adică „refugiați” de conjunctură în tabăra revoluționarilor (după ce servisera, cu abnegație și zel, regimul comunist și beneficiaseră de toate favorurile acestuia), despre intrigile și diversiunea practicate pentru a menține instituțiile și funcționării acestora (pe care i-au manipulat în favoarea lor), s-au scris tone de articole și se pot scrie încă multe. Dar, despre ceea ce a reprezentat pentru România menținerea instituțiilor comuniste și a funcționarilor acestora, ori despre efectele acestei decizii iresponsabile, s-a spus prea puțin și se evită să se spună pentru că reprezintă un adevăr dureros, catastrofal, care nu convine celor ce-au uzurpat puterea în numele celor ce și-au riscat viața și trebuiau, de drept, să preia puterea. Unde erau profitorii revoluției în 16-22 decembrie 1989? În nici un caz în stradă, iar asta spune tot. Cine naiba l-a adus pe Iliescu la C.C. în 22 decembrie 1989, când strada striga libertate, iar comuniștii erau cei care o îngrădiseră? Cine alții decât cei care au dorit confiscarea revoltelor, pentru a-și salva poziția și privilegiile? Uitați-vă cine beneficiază, azi, de pensii speciale și aveți răspunsul de ce a fost recuperat și propulsat un comunist în fruntea țării. Pentru asigurarea sinecurilor și avantajelor imorale, exact ca în comunism. Ce treaba avea comunistul Iliescu, cu libertatea pe care o clamau timișorenii în 17 decembrie 1989, în stradă? Cine avea nevoie de un astfel de compromis stupid, adică eliminarea comunismului cu comuniști? A fost cea mai mare cacealma și prostie posibilă, culmea, susținută de majoritatea românilor! Și azi plătim scump faptul că, prin instalarea lui Iliescu, în fruntea revoluției, milițienii au fost metamorfozați, peste noapte, în polițiști, ofițerii de Securitate în ofițeri SRI, funcționarii din administrația publică comunistă în funcționari ai administrației publice post-comuniste, etc. Pentru că cei ce l-au recuperat și susținut pe Iliescu n-au urmărit nici implementarea democrației, nici a statului de drept în România, ci au urmărit salvarea sistemului clientelar și de sinecuri, de tip comunist. Și cum poți salva sistemul, altfel decat păstrând aceeași oameni în instituțiile și funcțiile vitale ale statului: de represiune (miliție, servicii, parchete, justiție) respectiv de administrație publică? Salvând funcționarii care ar fi trebuit să ajungă în pușcării sau eliminați definitiv din administrația publică, evident că ți-i îndatorezi, ți-i faci slugi credincioase și salvezi și consolidezi sistemul. Nu vă lăsați furați de „decorul” ce încearcă să-l construiască foștii demnitari și profitori ai comunismului, scriind cărți prin care încearcă să manipuleze. Așa au procedat cei care au profitat de căderea formală a comunismului. Din umbră, fără a ieși în evidență, fiindcă aveau acces la informații cu care puteau santaja ori influența, au acționat oportun și eficient. În primul rând și-au însușit capitalul care aparținea tuturor (averea publică). Astfel, în timp ce unii, sub euforia alungării lui Ceaușescu, sărbătoreau victoria, profitorii comunismului se grăbeau să pună mâna pe bani și active. În al doilea rând, au accesat puterea, instalând, în funcții de decizie, marionete credincioase, gata să execute ordinele (indivizi cu schelete în dulap, ușor de influențat). În concluzie, pentru cei care au luptat, cu adevărat, pentru libertate, pentru că au fost naivi și ignoranți, revoluția din 1989 a fost o mare cacealma. În fapt, n-au câștigat decât cinci zile de libertate, între 17 și 22 decembrie 1989. Atât a durat adevărata libertate. Pentru că din 22 decembrie 1989, comuniștii, regrupându-se în spatele lui Ion Iliescu, au recâștigat puterea. Iar ce avem azi e o struțo-cămilă neocomunistă, fără principii morale reale. Nu e nici comunism, nici capitalism. E o societate creată de oportuniști, fără reguli morale, în care singura regulă ce funcționează e viclenia și oportunismul, pigmentată, la fiecare sfârșit de an, de acuze între falși revoluționari și șmecherii ce i-au prostit și le-au furat „potul”!