spot_imgspot_img
AcasăAdministrațieComuna Teaca are un Centru Medical în valoare de 1,5 milioane de...
spot_img

Articole noi

Comuna Teaca are un Centru Medical în valoare de 1,5 milioane de Euro.Primarul Damian Iustian Muntean: ”Nu ne oprim aici!…”

Locuitorii comunei Teaca se vor putea bucura, în curând, de servicii medicale de calitate superioară, datorită unei investiții derulate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cu cofinanțare de la bugetul local. În prezența președintelui Consiliului Județean Bistrița- Năsăud  Emil Radu Moldovan, a consilierului judeţean Emiliana-Cristina Dorobonţ și a deputatului Bogdan Ivan,  primarul comunei Teaca – Damian Iustian Muntean a recepționat lucrări de investiții privind consolidarea, modernizarea, extinderea  și dotarea  Dispensarului Uman, ale căror valoare depășește 1.5 milioane de euro.

Extinderea, modernizarea și dotarea Dispensarului Uman Teaca este un proiect integrat al cărui scop a fost încă de la început acela de a aduce cetățenilor beneficiile unor servicii medicale de calitate, dar și condiții moderne în care se vor desfățura diferite activități.

Potrivit primarului Damian Iustian Muntean locuitorii vor beneficia de serviciile unui centru de permanență, de servicii ale unor medici din diverse specializări, cabinet stomatologic, dar și cabinet școlar.

De asemenea, seniorii din comuna Teaca și nu numai vor fi beneficiarii unor servicii de asistență medico-socială, dat fiind faptul că în aceeași clădire va funcționa  o astfel de unitate cu 55 de locuri de cazare, în saloane de câte 2 sau 3 paturi, baie proprie, internet, TV, sală de socializare, kinetoterapie, bucătărie și sală de mese, spații de depozitare și spălătorie. În aceeași clădire va fi amenajată și o farmacie.

Prezent la recepția lucrărilor, președintele Consiliului Județean Emil Radu Moldovan  a declarat:

         „În comuna Teaca, pentru toţi cei de bună credinţă, s-au întâmplat nişte lucruri importante în timpul mandatului domnului primar şi sunt convins că se vor mai întâmpla. Mulţumim domnului primar Iustian Muntean pentru invitaţie. E o zi fericită şi pentru mine şi pentru locuitorii comunei, fiind prezenţi la o recepţie a mai multor investiţii făcute de Consililui Local şi Primăria Teaca, cu finanţare mixtă, ca să spunem aşa. Lucrarea de extindere, modernizare şi dotare a Dispensarului din comuna Teaca, o lucrare finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi cofinanţată de Primăria comunei Teaca, e o investiţie de aproximativ 1,5 milioane de euro şi eu cred că ar trebui să fie făcută în fiecare comunitate, pentru că aici avem, în momentul de faţă, un dispensar care are toate facilităţile necesare ca medicină primară, de ambulatoriu, pentru pretransfer la un spital de specialitate, atât din punctul de vedere al construcţiei civile, cât şi al dotărilor cu echipamente… Aş vrea să-i felicit şi cu acest prilej pe constructori, văd o companie care a făcut lucrări de foarte bună calitate şi pentru Consiliul Judeţean şi mă refer la reabilitarea şi modernizarea Complexului Muzeal şi la o bijuterie arhitectonică care va fi Castelul de la Posmuş. E un fapt îmbucurător că avem, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, companii care fac lucrări de foarte bună calitate şi în construcţii civile, şi în infrastructură”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.

Primarul comunei Teaca, Iustian Damian Muntean a ținut să sublinieze preocuparea continuă a sa pentru asigurarea unor servicii de calitate pentru toți cetățenii comunei:

”Nu ne oprim aici, am investit pe mai mulţi piloni. Imediat vom recepta un centru de recreere pentru persoane vârstnice care a beneficiat de 90% finanţare prin Grupul de Acţiune Locală.  Astăzi am scos la licitaţie o amenajare din centrul Tecii, unde vom amplasa un monument de recunoştinţă pentru eroii neamului. Avem două terenuri de sport bugetate din  fondurile locale , unul la Ocniţa, altul la Archiud. Lucrăm la foc continuu cu sprijinul Consiliului Judeţean şi al ADI apă-canal, la lucrările cuprinse în Master Planul de apă şi canalizare. De asemenea, se lucrează la extinderea reţelei de distribuţie a gazului de la Ocniţa, un proiect de 500.000 lei. De asemenea, sperăm să putem avea o şcoală nouă la Viile Tecii prin Compania Naţională de Investiţii”, a mai adăugat  primarul Damian Iustian Muntean.

Deputatul Bogdan Ivan și-a dorit să fie alături de reprezentanții administrației publice și a subliniat importanța dezvoltării satului românesc în contextual dezvoltării județului Bistrița Năsăud.

„Avem ultimii zece ani în care s-au făcut investiţii masive în apă şi canalizare, în asfalt, în infrastructură de educaţie, în infrastructură sanitară, în sport, la nivelul judeţului nostru şi cred că asta este şansa prin care putem noi să ne dezvoltăm: să creştem satele, să creştem comunităţile locale, nicidecum subcapitalizându-le, pentru ca tot mai mulţi oameni să rămână aici, având condiţii ca la oraş la ei în comună. …Să ai un dispensar public de foarte bună calitate, cum poate nu găseşti în multe oraşe, cu condiţii foarte bune atunci când mergi la medic, reprezintă cu adevărat o oportunitate şi sunt convins că foarte mulţi tineri o să vină în continuare să dezvolte satul  din judeţul Bistriţa-Năsăud. Vă mulţumesc şi sper din suflet să continuăm această foarte bună tradiţie de muncă, muncă şi rezultate împreună cu domnul preşedinte Radu Moldovan, cu domnul primar, cu doamna consilier şi cu întreaga noastră echipă”, a transmis deputatul Bogdan Ivan.

Dispensarul va fi complet mobilat și dotat cu echipamente medicale

  • EKG cu 12 canale,
  • Monitor pacient,
  • Elevator pacient,
  • Masa instrumentar,
  • Tensiometru digital,
  • Cântar pacienți,
  • Glucometru,
  • Lampă bactericidă cu dublă sterilizare

Valoarea totală a proiectului privind consolidarea, modernizarea, extinderea  și dotarea  Dispensarului Uman  în localitatea Teaca este de  7.496.868 Lei , adică 1.514.518,78 Euro.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata