Corifeii băștinași ai înțepării generalizate cu seruri experimentale, indiferent de costuri și consecințe, încep să intre ușor în panică. Proiectul de înființare a catedrelor de Vaxxinologie în cadrul Școlilor ajutătoare de studii plandemice s-a prăbușit în hohote de râs. Inepuizabila resursă românească de umor s-a reactivat sub biciul creativităţii la vremuri de criză şi asuprire, amintind de anii 80 ai secolului trecut, de Grupul Divertis şi veritabila mişcare de rezistenţă (mintală şi mentală) din Republica Electro, Complexul studenţesc Codrescu, Iaşi. Mărturii în acest sens au construit şi răspândit de-a lungul anilor ingineri cinstiţi ca Florin Constantin, Doru Antonesi, Doru Pîrcălabu, Silviu Petcu şi Vali Gora, cu Toni Grecu în vârful cozii, plus Valentin Darie şi pietreanul Cristian Greţcu.
De câteva zile a început să facă furori cel puţin pe grupurile WhatsApp reţeta unui „vaccin” autentic românesc. Prezentăm mai jos arhitectura perfect umoristică a invenţiei anonime în versiunea – nici nu se putea altfel! – primită de la un arhitect autentic din Piatra-Neamţ. Mesagerul de Neamţ îl va recompensa cu un zâmbet circumferenţial à la Ion Iliescu şi un autograf din partea lui Cristian Greţcu.
<<Spre deosebire de COVID, care are o rată a deceselor de 0,35% (cifrele oficiale la nivel mondial), consumul de alcool dă o rată a deceselor de 6% (fără a include și accidentele provocate de consumatorii de alcool).
Ține de domeniul evidenței că beneficiile unui vaccin care să dea imunitate la alcool ar depăși cu mult (de aproape douăzeci de ori!) beneficiile unui vaccin anti-COVID.
Pe cale de consecință, sunt mândru să aduc la cunoștința lumii medicale că am dezvoltat formula unui astfel de vaccin, izolând o tulpină de Cabernet criminal pe care l-am inactivat în laborator cu puțin sifon și l-am refrigerat cu niște gheață pe care o dezvoltasem anterior în congelator sub formă de cuburi (în cadrul unui studiu științific pentru un alt vaccin pe care îl pregătesc, pe bază de whisky, vaccin care va fi prezentat în curând).
Deși vaccinul pe bază de Cabernet se află încă în faza de testare (testez direct pe oameni, pentru a câștiga timp), pot să raportez deja primele succese.
Subiecții vaccinați, care de regulă se făceau direct așchii în câteva ore, acum sunt doar vag piliți, prezentând numai slabe efecte secundare, cum ar fi o ușoară logoree și o subtilă melancolie (deși niciodată simultan).
Într-un singur caz am observat apariția unei înclinații spre omucidere, de la un pacient care s-a exprimat: ”Dacă mai pui sifon în Cabernetul ăsta, te omor cu mâna mea”.
Nu am constatat modficări genetice, dacă nu pun la socoteală pacientul care a înțepenit pe un scaun, a dezvoltat niște ochi sticloși și a cerut urgent un prompter și câteva prune-n gură ca să se adreseze în mod repetat națiunii cu expresia ”dragii mei”.
Per total, rezultatele sunt mai mult decât încurajatoare, fiindcă pâna la data întocmirii acestui raport, nu s-a înregistrat niciun mort de beat, ceea ce vă doresc și vouă.
Poate că este prea devreme pentru optimism, dar mă risc să zic că, în sfârșit, tradiționala urare de ”La mulți ani” poate deveni o realitate, iar acest nou succes al oamenilor de știință români îl pun în mod gratuit și dezinteresat, la dispoziția umanității.
Atenție, nu primesc cu Nobelul decât după 15 ianuarie.
Schpritz (aceasta este denumirea oficială a vaccinului), spor și pace!
Hai noroc şi sănătate!>>