spot_imgspot_img
AcasăAdministrațieColectarea din poartă în poartă – o soluție pentru creșterea gradului de...
spot_img

Articole noi

Colectarea din poartă în poartă – o soluție pentru creșterea gradului de reciclare a deșeurilor menajere

Având în vedere nivelul scăzut al colectării  selective din județul nostru, considerăm că una din soluțiile bune și cu impact imediat în creșterea cantităților de deșeuri colectate selectiv și creșterea calității colectării selective a deșeurilor,  este  ridicarea tuturor deșeurilor de către operatorul de salubrizare Supercom, de la poarta casei pe 4 fracții distincte: plastic/metal, hârtie/carton, sticlă și fracția reziduală.



Ne pregătim ca la toate gospodăriile din mediul urban și rural, pe lângă pubelele negre pentru fracția reziduală și cele galbene pentru fracția plastic/metal, să distribuim saci personalizați de culoare albastră pentru fracția hârtie/carton și saci de culoare verde pentru deșeurile din sticlă.

Prin această măsură înlesnim colectarea selectivă la nivelul fiecărei gospodării și-i scutim pe cetățenii din zonele de case de a duce deșeurile reciclabile la platformele de colectare a deșeurilor, care în multe situații sunt amplasate la distanțe considerabile de locuințele lor.

Contăm pe responsabilitatea locuitorilor județului Bistrița-Năsăud să fie atenți și riguroși în a selecta deșeurile pe toate cele 4 fracții, pentru ca această măsură să fie eficientă și să protejăm cu adevărat natura și sănătatea noastră.

Avem confirmarea că această măsură dă rezultate bune, din județele care au implementat deja colectarea la poarta casei pe cele 4 fracții.

Haideți să fim responsabili, să le punem toate la locul lor, pentru a valorifica mai bine deșeurile reciclabile, pentru a respecta natura, pentru a avea un județ mai curat!

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata