Construcția grădiniței cu program normal în satul Valea Vinului a dat emoții celor din conducerea administrației publice locale din Rodna. După ce au apărut câteva poze cu haosul lucrărilor de la acel imobil în spațiul public, primarul Valentin Grapini a început să se piardă în detalii și să arunce mâța în curtea Ministerului Educației când i s-au cerut explicații.
În cadrul unei intervenții la Radio Someș, primarul a explicat că în toată povestea aceasta, Primăria Rodna este doar un partener al Ministerului Educației – entitate prin care se derulează acest proiect – și că administrația locală are doar două intervenții de realizat.
Una este deja înfăptuită, și anume, a pus terenul la dispoziția constructorului clujean unde să ridice imobilul și, apoi, trebuie să participe doar la recepția lucrărilor. Din păcate însă, imbolilul ridicat încă de anul trecut a trecut printr-o serie de modificări: cabluri de la rețeaua de telefonie tencuite în susținere și, mai mult decât atât, a suferit, nu una, ci două alunecări de teren. Întrebat ce s-a întâmplat la grădinița din Valea Vinului, Valentin Grapini a replicat:
Nu s-a întâmplat nimic, e pur campanie electorală…cei de la PNL au uitat că noi am depășit momentul respectiv… Dar, avem și mici probleme… În primul și-n primul rând, am avut o alunecare de teren în luna a șasea a anului trecut, în urma calamităților, pentru care IJC ne-a pus să facem o expertiză tehnică… am făcut-o și urma acesteia a reieșit că trebuie realizate două ziduri de susținere, pe care le-am și executat… la sfârșitul lunii octombrie am oprit lucrările exact pentru a vedea cum se comportă solul în această iarnă… din păcate, a mai venit o alunecare de teren și a prins colțul clădirii… asta e toată problema! Atât! În rest, legat de cablurile prin stâlp, noi trebuia să mutăm cablurile cu fibră optică… ce se vede pe stâlp sunt cabluri neutilizabile… când au turnat și au zidit, cei de la Romtelecom au zis să lăsăm cablurile acolo până schimbă stâlpul…aceasta a fost explicația constructorului… și eu am sărit drept în sus când am văzut la vremea respectivă, dar pe undeva avea dreptate… dacă vă uitați mai bine cablurile bune sunt lăsate pe dinafară, cele prinse sunt cabluri nefuncționale… au rămas acolo ca să țină stâlpul care urma să se îmburde având în vedere că acolo s-a lucrat, a declarat Grapini, amintind în repetate rânduri că prin Ministerul Educației a fost ales constructorul, dar și dirigintele de șantier.
Grădinița este chiar în centru, vis-a-vis de biserică, iar terenul acela nu a avut niciodată probleme… nu există eroare de construcție din punctul meu de vedere. Deci, din capul locului, noi am fost beneficiarii proiectului într-un parteneriat cu Ministerul Educației care a accesat fonduri prin POR…dar atenție, noi nu avem contract cu POR-ul, ci ministerul…tot ministerul a făcut și licitația pentru atribuirea lucrărilor și pentru diriginții de șantier… am oprit lucrările acolo la înțelegere cu constructorul și în primăvară reluăm. Până atunci vom face un inventar cu ce trebuie reparat. Joi, 28 ianuarie, împreună cu IJC și cu firma din Cluj vom inventaria problemele de acolo…ele nu sunt majore… Nu încerc să mă disculp de probleme acestea… în urma ploilor terenul a luat-o la vale, a precizat Grapini.
Construire grădiniță cu 3 săli de grupă și program normal în Sat Valea Vinului, Comuna Rodna – 1.991.845,79 lei – în derulare prin Ministerul Educației Naționale – Unitatea de Management al Proiectelor, este proiectul cu care primăria Rodna se laudă la capitolul investiții în derulare, pe pagina web a instituției. Valentin Grapini a dat asigurări că lucrările de la grădiniță sunt în grafic, deși au fost oprite și de natură și de autorități. Din momentul în care s-a bătut palma pentru această investiție, era vorba ca după 36 de luni, cei peste 50 de copii cu vârsta preșcolară din Valea Vinului să aibă o grădiniță lângă casă, să nu mai fie nevoiți să parcurgă zilnic câțiva km până la Rodna, cu microbuzele școlare.
După ce se deschid școlile, copiii din Valea Vinului vor avea de parcurs zilnic 9 km pentru a merge la grădiniță, în acest moment fiind salvați de la navetă, de școala online.