spot_imgspot_img
AcasăAdministrațieLuni de foc la Spitalul Județean de Urgență Bistrița
spot_img

Articole noi

Luni de foc la Spitalul Județean de Urgență Bistrița

Perioada pandemică a înseamnat provocări pe toata linia la unitatea spitalicească din municipiu, de multe ori conducerea fiind pusă în situația de a lua decizii rapide.

De-a lungul pandemiei am trecut prin tot felul de situații.. vârful, aș putea spune, au fost lunile octombrie și noiembrie când ne-am confruntat cu o criză de locuri în spital. În acea perioadă, știți cu toții căpaturile alocate pacienților cu Covid-19 erau plinela Bistița, la Năsăud situația era smilară și de aceea am fost obligați să luăm deciziiad-hoc. Am  transformat o parte din secția Medicină Internă în secție Covid, pentru a nu fi nevoiți să trimitem pacienți acasă, mulți în stare destul de gravă…  După luarea măsurilor restrictive, incidența a început să scadă, în momentul de față avem internați 62 de pacienți cu Covid și încă 8 sunt la terapie intensivă. Este cea mai favorabilă situație întâlnită în ultimele luni, a declarat la Radio Someș managerul Gabriel Lazany.

În momentul de față gradul de ocupare al secțiilor destinate  pacienților cu Covid -19 este de 50%, fiind ocupate 62 de paturi din cele 120 existente, șeful unității spitalicești din municipiu având emoții ca situația să nu degenereze după încheierea ciclului sărbătorilor de iarnă.

Dacă numărul infectărilor va începe să crească vom vedea săptămâna viitoare, iar dacă acest lucru se va întâmpla suntem pregătiți să intrvenim,ne vom adapta din mers…oricum, reducerea incidenței ne arată că populația este conștientă de importanța protejării, atât a noastră cât și a celor din jurul nostru, a adăugat Lazany.

Potrivit datelor furnizate de Instituția Prefectului B-N, de la debutul pandemiei până în data de 6.01.2021, la nivelul județului Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 7. 561 de cazuri confirmate de CoVid-19 și 356 decese.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata