Aquabis anunță noi întreruperi ale furnizării apei potabile în mai multe localități și zone din județul Bistrița-Năsăud, ca urmare a unor avarii și lucrări efectuate pe rețeaua de distribuție.
Potrivit companiei, în localitatea Figa, furnizarea apei potabile este întreruptă astăzi, 23 septembrie 2026, între orele 09.30 și 13.00, interval estimativ. Măsura este necesară pentru remedierea unei avarii provocate de firma care efectuează lucrări în zonă. Sunt afectați consumatorii din zona de la hidrofor înspre partea de sus.
Aquabis a transmis și o actualizare privind întreruperea furnizării apei în mai multe localități. Astfel, în intervalul 10.00–13.00, alimentarea cu apă este sistată, estimativ, în Cristeștii Ciceului, Uriu și Ilișua.
O altă întrerupere este programată în municipiul Bistrița, în intervalul 10.00–14.00, pe străzile Viorelelor și Ștefan cel Mare, parțial, pe tronsonul cuprins între Podul Jelnei și intersecția cu strada Tudor Vladimirescu.
Întrerupere programată pentru 24 septembrie, în Bistrița
Aquabis anunță și o intervenție programată pentru joi, 24 septembrie 2026, în municipiul Bistrița.
În intervalul 14.00–18.00, estimativ, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pe Bulevardul General Grigore Bălan, Aleea Greuceanu și străzile adiacente.
Potrivit companiei, întreruperea este necesară pentru executarea lucrării de montare a unei vane de linie pe rețeaua de distribuție a apei de pe strada General Grigore Bălan.
Aquabis avertizează că, în urma manevrelor efectuate pe rețeaua de distribuție, este posibilă deprecierea temporară a parametrilor calitativi ai apei, prin creșterea turbidității.
Consumatorii sunt sfătuiți ca, înainte de consum, să lase apa să curgă câteva minute, până la limpezire.
Pentru sprijin și informații suplimentare, Aquabis pune la dispoziția consumatorilor numerele de telefon 0263 213 117 și 0372 742 478.
Compania își cere scuze consumatorilor pentru disconfortul creat în perioada intervențiilor.




