Mai multe localități din județul Bistrița-Năsăud sunt afectate miercuri, 9 septembrie 2026, de întreruperi ale furnizării apei potabile, în urma unor avarii și a unor intervenții necesare pe rețeaua de distribuție. Aquabis a transmis mai multe actualizări pe parcursul zilei.
În Beclean, furnizarea apei potabile a fost sistată începând cu ora 08:30, pe strada Ion Luca Caragiale. Intervenția este necesară pentru remedierea unei avarii identificate pe rețeaua de distribuție, iar reluarea furnizării era estimată inițial pentru ora 14:00.
Ulterior, Aquabis a anunțat și alte întreruperi în județ.
În Cireșoaia, apa este oprită în intervalul 09:00–16:00, estimativ, în timp ce în Negrilești, furnizarea a fost sistată de la ora 11:30, cu reluarea estimată până la ora 20:00.
O nouă întrerupere a fost anunțată în Lunca Ilvei, unde, începând cu ora 14:00 și până la ora 20:00, nu va fi furnizată apă pe străzile Silhoasa, Iliuța, Trandafirilor și Luncii. Potrivit Aquabis, intervalul este necesar pentru ca nivelul apei din rezervoare să ajungă la cote optime.
Operatorul de apă precizează că echipele de intervenție se află pe teren și iau măsurile necesare pentru remedierea problemelor și reluarea furnizării în cel mai scurt timp.
Aquabis avertizează că, după reluarea alimentării, apa poate prezenta temporar o turbiditate crescută. Consumatorii sunt sfătuiți să lase apa să curgă câteva minute, până la limpezire, înainte de a o utiliza pentru consum.
Pentru informații suplimentare, Aquabis pune la dispoziția consumatorilor numerele de telefon 0263 213 117 și 0372 742 478.




