Bistrițenii sunt invitați sâmbătă, 18 iulie, la o nouă ediție a evenimentului „Hai în centru”, organizat de Primăria Bistrița. De această dată, întâlnirea din centrul orașului va avea o tematică internațională și promite o atmosferă plină de muzică și voie bună.
Evenimentul se va desfășura între orele 18:00 și 23:00, în parcul cu castani de lângă Biserica Evanghelică, loc devenit deja punct de întâlnire pentru bistrițenii care aleg să-și petreacă serile de vară în centrul municipiului.
Atmosfera va fi întreținută de DJ ARM, care va mixa piese cunoscute din toate colțurile lumii, oferind participanților o experiență muzicală variată și o seară dedicată ritmurilor internaționale.
Prin seria de evenimente „Hai în centru”, administrația locală își propune să anime centrul istoric al municipiului și să ofere locuitorilor ocazia de a petrece timpul liber într-un cadru relaxant, alături de familie și prieteni.
Primăria Bistrița îi invită pe toți cei dornici de o seară de vară în aer liber să ia parte la evenimentul de sâmbătă și să se bucure de muzică, socializare și atmosfera din inima orașului.







