Compania AQUABIS informează abonații din mai multe localități ale județului că, în perioada 27–29 octombrie 2025, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării apei potabile, ca urmare a lucrărilor de spălare și dezinfecție a rețelelor.
Potrivit anunțului transmis de companie, luni, 27 octombrie, marți, 28 octombrie și miercuri, 29 octombrie 2025, va fi sistată furnizarea apei în localitățile Rodna, Maieru și Anieș.
Intervențiile vizează lucrări de spălare și dezinfecție a rețelelor de aducțiune și distribuție, a rezervoarelor de stocare și a subansamblelor din cadrul stației de tratare a apei.
🔹 UPDATE: În cursul zilei de vineri, 24 octombrie 2025, între orele 11:30 – 14:30 (estimativ), se sistează furnizarea apei și în municipiul Bistrița, pe strada Independenței (tronsonul cuprins între intersecția cu strada Odobescu și intersecția cu strada Șt. O. Iosif).
Reprezentanții AQUABIS îi roagă pe consumatori să își asigure un stoc minim de apă necesar pentru consumul și uzul casnic din perioada întreruperii.
Compania își cere scuze pentru disconfortul creat și dă asigurări că echipele de intervenție vor lua toate măsurile pentru reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp posibil.
📞 Pentru informații suplimentare, abonații pot contacta AQUABIS la numerele de telefon 0263 213 117 și 0372 742 478.




