Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Fundația „Ion Dumitriu”, invită publicul joi, 5 iunie 2025, de la ora 18:00, la vernisajul expoziției „Lucrul diafan”, care prezintă o selecție de picturi și fotografii realizate de Ion Dumitriu în perioada anilor ’70–’90.
Acesta este cel de-al patrulea episod al expoziției itinerante, prezentată anterior în versiuni adaptate la Muzeul Național de Artă al Moldovei, Centrul Multicultural Brașov și Fundația Ilfoveanu-Badea din Pitești.
Expoziția reunește lucrări reprezentative din creația artistului, inspirate din peisaje rurale, unelte agricole, roadele pământului și arhitectura satului românesc – teme care i-au conturat identitatea artistică. O parte dintre acestea au fost realizate în cadrul taberelor de creație de la Poiana Mărului, unde Ion Dumitriu a pictat aproape 20 de veri consecutive, alături de alți artiști importanți precum Horia Bernea, Teodor Moraru sau Șerban Epure.
Punctul central al expoziției este seria „Cap de grindă”, expusă pentru prima dată la Galeria Simeza din București în 1987. Prin portrete ale secțiunilor de trunchiuri de copaci, Dumitriu explorează simbolic legătura dintre natură și cultură, dintre metodă și accident, evidențiind detalii precum nervuri, noduri sau inele anuale într-un joc plastic de forme și texturi.
Pe lângă picturi, expoziția include și o serie de diapozitive surprinse în București și la Poiana Mărului. Imaginile redau contrastele dintre peisajul urban industrializat, cu structuri abstracte și estompate de trecerea timpului, și liniștea mediului rural, unde artistul surprinde figuri și detalii în armonie cu natura.
Expoziția „Lucrul diafan” propune publicului o incursiune în viziunea artistică și antropologică a lui Ion Dumitriu, redescoperind frumusețea detaliului și simbolurile ascunse ale lumii din jur.
Vernisajul va avea loc la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, joi, 5 iunie 2025, ora 18:00.