CS Gloria Bistrița a marcat începutul noului sezon competițional printr-un eveniment desfășurat în cadrul Zilelor Bistriței, acolo unde noul lot al echipei de handbal feminin a fost prezentat în fața suporterilor.
Clubul a transmis un mesaj de mulțumire tuturor celor care au fost prezenți la eveniment, subliniind că atmosfera creată de fani a transformat prezentarea oficială într-un moment memorabil pentru întreaga echipă.
„Primul pas spre noul sezon l-am făcut acolo unde ne simțim cel mai bine: în mijlocul vostru, acum în inima Bistriței, cu voi, la Zilele Bistriței. Vă mulțumim pentru atmosfera extraordinară, pentru aplauze, pentru energie și pentru fiecare încurajare”, au transmis reprezentanții Gloriei.
Oficialii echipei spun că susținerea publicului reprezintă o motivație importantă înaintea debutului într-un sezon în care Gloria își propune din nou performanțe atât în competițiile interne, cât și pe plan european.
„Suntem recunoscătoare că vă avem alături și promitem să luptăm pentru aceste culori la fiecare meci. Acum începe munca și #LUPta”, este mesajul transmis de handbalistele Gloriei Bistrița după prezentarea oficială a lotului.
După întâlnirea cu suporterii, echipa își continuă pregătirile pentru startul sezonului 2026-2027, în care va evolua atât în Liga Florilor, cât și în Liga Campionilor EHF.
sursa foto: Agentia de social media WOLF













