AcasăPoliticăBogdan Ivan: PSD propune prelungirea măsurilor de protecție pe piața carburanților.
spot_img

Articole noi

Bogdan Ivan: PSD propune prelungirea măsurilor de protecție pe piața carburanților.

Ce se poate întâmpla cu prețul benzinei și motorinei de la 1 iulie

Deputatul PSD Bogdan Ivan a anunțat că, împreună cu parlamentarii social-democrați, a depus o serie de amendamente menite să prelungească măsurile de intervenție pe piața carburanților, în contextul în care actualele prevederi expiră la 30 iunie.

Potrivit acestuia, propunerile legislative vizează prelungirea până la 30 noiembrie 2026 a stării de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, menținerea limitării adaosului comercial pentru motorină la nivelul mediei practicate de fiecare operator economic în anul 2025, precum și limitarea exporturilor și supraimpozitarea veniturilor excepționale obținute din acest sector.

„Am depus împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat mai multe amendamente pentru prelungirea situației de criză în domeniul carburanților”, a transmis Bogdan Ivan.

Acesta a explicat că măsurile au fost propuse pentru ca actualul mecanism de protecție să rămână în vigoare și după 30 iunie, în condițiile în care piața carburanților continuă să fie influențată de evoluțiile internaționale.

Totodată, parlamentarul a solicitat instituțiilor cu atribuții în domeniu să monitorizeze permanent evoluția prețurilor la pompă și să verifice dacă eventualele scumpiri sunt pe deplin justificate de condițiile din piață.

„Cred că, într-un astfel de context, datoria noastră este să venim cu soluții concrete și să asigurăm continuitatea măsurilor de protecție pentru cetățeni și pentru economia României”, a mai declarat Bogdan Ivan.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata