AcasăAdministrațieCentenar sărbătorit la Prundu Bârgăului. Ioana Bondriș a împlinit 100 de ani
spot_img

Articole noi

Centenar sărbătorit la Prundu Bârgăului. Ioana Bondriș a împlinit 100 de ani

Momente emoționante la Prundu Bârgăului, unde comunitatea a sărbătorit-o pe Ioana Bondriș, care a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Cu acest prilej, primarul Doru Crișan și Consiliul Local i-au transmis un mesaj de felicitare și apreciere pentru întreaga sa viață.

Edilul a subliniat că un secol de viață reprezintă o mărturie a demnității, muncii, credinței și devotamentului față de familie și comunitate.

„Un secol de viață înseamnă o poveste impresionantă despre muncă, sacrificii, credință, iubire pentru familie și puterea de a merge înainte indiferent de încercările vremurilor. Doamna Bondriș Ioana a fost martora unor generații întregi, a transmis valori și a lăsat în urmă un exemplu de viață care merită întreaga noastră admirație”, a transmis primarul Doru Crișan.

În numele comunității din Prundu Bârgăului, administrația locală i-a adresat sărbătoritei urări de sănătate, liniște sufletească și bucuria de a fi înconjurată în continuare de familie și de cei dragi.

„Astăzi ne înclinăm cu respect în fața unui destin remarcabil și îi mulțumim pentru tot ceea ce a oferit familiei și comunității de-a lungul unui secol de viață”, a mai transmis edilul.

Aniversarea celor 100 de ani ai Ioanei Bondriș reprezintă un moment de sărbătoare pentru întreaga comunitate din Prundu Bârgăului și un prilej de a celebra valorile și experiența unei generații care a traversat un secol de istorie.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata