Un stat care își promovează nepoții și își alungă profesioniștii nu mai e stat, ci o glumă proastă pe bani publici. Iar noi, cetățenii, plătim zilnic prețul acestei glume sinistre – prin umilință, nervi și neputință.
Ministrul Industriei are dreptate: am ajuns, în urma angajărilor pe pile și relații, în punctul în care instituțiile statului nu mai pot funcționa. Incompetența a devenit endemică, iar aparatul administrativ e sufocat de nepoți, amante, șoferi, beizadele, fini, veri și alte rude atent selecționate după criteriul suprem: „pe cine cunoști, nu ce știi.”
România a devenit patria meritocrației inversate: cu cât ești mai prost, mai obedient și mai bine conectat politic, cu atât urci mai repede în ierarhia statului! Numărul incompetenților instalați prin cumetrii, recomandări de partid și examene trucate a depășit de mult numărul celor competenți și onești. E o invazie de mediocritate cu parafă oficială, o epidemie administrativă fără antidot!
Rezultatul? Cetățenii sunt umiliți la ghișee de analfabeți funcționali, aroganți și lipsiți de empatie, dar plini de tupeu. Cererile legale se pierd prin sertare, răspunsurile vin după luni de așteptare, iar respectul față de contribuabil a dispărut complet. Legea se aplică arbitrar, după dispoziții de partid sau toanele unui șef vremelnic. În birourile publice, prostia a devenit autoritate, iar competența – o vină de neiertat.
Inspectorii fiscali nu știu să-și calculeze propriul impozit, dar dau lecții de fiscalitate; funcționarii fără carte dau ordine cu aer de zei ai ghișeului; iar instituțiile statului se comportă ca niște feude personale, populate de rude, amante și protejați de partid.
În acest scenariu absurd, în care incompetența domină, cetățeanul devine o victimă sigură. Nu mai poate spera la normalitate, la siguranță, la încredere în instituțiile publice ori în Justiție. Or, tocmai aceasta ar trebui să fie esența democrației: siguranța, predictibilitatea, respectul față de lege și față de om.
Astăzi însă, trăim într-un stres permanent, într-o luptă zilnică nu pentru privilegii, ci pentru dreptul elementar de a nu fi umilit, furat sau batjocorit. În locul unui stat protector, avem un stat agresiv și corupt; în locul slujitorilor publici, avem stăpâni vremelnici și nepricepuți.
Și totuși, oricât de solid pare acest sistem al imposturii, el se prăbușește în clipa în care oamenii cinstiți refuză să mai tacă. Pentru că adevărata revoluție nu se face cu slogane ipocrite, ci începe cu un singur cuvânt spus răspicat, fără frică: AJUNGE!
Ajunge cu hoția, cu prostia și cu batjocura ridicată la rang de administrație!
Ajunge cu impostura care ne fură nu doar banii, ci și demnitatea!
Până nu vom recâștiga respectul față de competență, lege și adevăr, România nu va fi stat — ci doar o caricatură birocratică a ei însăși.
