Bistrițencele debutează acasă contra HC Zalău și se pregătesc pentru un sezon plin de provocări
CS Gloria Bistrița și-a aflat programul oficial al meciurilor din sezonul 2025/2026 al Ligii Naționale de handbal feminin. Formația bistrițeană va debuta în fața propriilor suporteri, pe teren propriu, împotriva formației HC Zalău, într-o partidă programată în prima etapă.
În runda secundă, echipa va evolua în deplasare la CSM Târgu Jiu, urmând ca în etapa a treia să întâlnească acasă pe CS Minaur Baia Mare. Până la finalul turului, Gloria va disputa partide importante cu adversare de top, precum HC Dunărea Brăila, CSM București și CS Rapid București.
„Avem motivație și vă avem pe voi, suporterii care ne-ați fost alături meci de meci. Fiecare etapă e o nouă șansă să arătăm ce înseamnă lupta pentru Gloria”, au transmis reprezentanții clubului.
Conducerea a anunțat că, la finalul lunii, vor fi publicate detaliile pentru reînnoirea abonamentelor. Fanii sunt încurajați să fie din nou prezenți în tribune și să susțină echipa în lupta pentru un sezon de succes.
Iată cum arată programul meciurilor:
Etapa 1
HC Dunărea Brăila SCM Râmnicu Vâlcea
CS Rapid București CSM Slatina
CSM București CS Minaur Baia Mare
SCM Universitatea Craiova CSM Târgu Jiu
CS Gloria Bistrița
HC Zalău
CSM Corona Brașov CSM Galați
⸻
Etapa 2
SCM Râmnicu Vâlcea CSM Galați
HC Zalău CSM Corona Brașov
CSM Târgu Jiu
CS Gloria Bistrița
CS Minaur Baia Mare SCM Universitatea Craiova
CSM Slatina CSM București
HC Dunărea Brăila CS Rapid București
⸻
Etapa 3
CS Rapid București SCM Râmnicu Vâlcea
CSM București HC Dunărea Brăila
SCM Universitatea Craiova CSM Slatina
CS Gloria Bistrița
CS Minaur Baia Mare
CSM Corona Brașov CSM Târgu Jiu
CSM Galați HC Zalău
⸻
Etapa 4
SCM Râmnicu Vâlcea HC Zalău
CSM Târgu Jiu CSM Galați
CS Minaur Baia Mare CSM Corona Brașov
CSM Slatina
CS Gloria Bistrița
HC Dunărea Brăila SCM Universitatea Craiova
CS Rapid București CSM București
⸻
Etapa 5
CSM București SCM Râmnicu Vâlcea
SCM Universitatea Craiova CS Rapid București
CS Gloria Bistrița
HC Dunărea Brăila
CSM Corona Brașov CSM Slatina
CSM Galați CS Minaur Baia Mare
HC Zalău CSM Târgu Jiu
⸻
Etapa 6
SCM Râmnicu Vâlcea CSM Târgu Jiu
CS Minaur Baia Mare HC Zalău
CSM Slatina CSM Galați
HC Dunărea Brăila CSM Corona Brașov
CS Rapid București
CS Gloria Bistrița
CSM București SCM Universitatea Craiova
⸻
Etapa 7
SCM Universitatea Craiova SCM Râmnicu Vâlcea
CS Gloria Bistrița
CSM București
CSM Corona Brașov CS Rapid București
CSM Galați HC Dunărea Brăila
HC Zalău CSM Slatina
CSM Târgu Jiu CS Minaur Baia Mare
⸻
Etapa 8
SCM Râmnicu Vâlcea CS Minaur Baia Mare
CSM Slatina CSM Târgu Jiu
HC Dunărea Brăila HC Zalău
CS Rapid București CSM Galați
CSM București CSM Corona Brașov
SCM Universitatea Craiova
CS Gloria Bistrița
⸻
Etapa 9
CS Gloria Bistrița
SCM Râmnicu Vâlcea
CSM Corona Brașov SCM Universitatea Craiova
CSM Galați CSM București
HC Zalău CS Rapid București
CSM Târgu Jiu HC Dunărea Brăila
CS Minaur Baia Mare CSM Slatina
⸻
Etapa 10
SCM Râmnicu Vâlcea CSM Slatina
HC Dunărea Brăila CS Minaur Baia Mare
CS Rapid București CSM Târgu Jiu
CSM București HC Zalău
SCM Universitatea Craiova CSM Galați
CS Gloria Bistrița
CSM Corona Brașov
⸻
Etapa 11
CSM Corona Brașov SCM Râmnicu Vâlcea
CSM Galați
CS Gloria Bistrița
HC Zalău SCM Universitatea Craiova
CSM Târgu Jiu CSM București
CS Minaur Baia Mare CS Rapid București
CSM Slatina HC Dunărea Brăila




