spot_imgspot_img
AcasăAdministrațieRomânia pregătește producția de H215M – noua generație de elicoptere
spot_img

Articole noi

România pregătește producția de H215M – noua generație de elicoptere

Astăzi, la IAR Ghimbav, una dintre cele mai importante platforme industriale aeronautice din România, a avut loc o vizită de lucru menită să relanseze producția de elicoptere în țara noastră. Cu o tradiție începută în 1974, când aici a fost construit primul elicopter Puma în colaborare cu Franța, IAR Ghimbav își reafirmă rolul strategic în industria de apărare.

Până în prezent, la Ghimbav s-au produs:

  • peste 160 de aparate Puma;
  • 200 de elicoptere IAR 316B, exportate în 6 țări, inclusiv Franța;
  • peste 100 de elicoptere aflate în dotarea Armatei Române.

Discuțiile purtate în cadrul întâlnirii s-au concentrat pe demararea producției elicopterului multirol H215M, un model modern dezvoltat în parteneriat cu Airbus Helicopters România. Proiectul vizează fabricarea integrală a aparatului în România, atât pentru dotarea Armatei Române, cât și pentru export.

„Consolidăm industria de apărare și aducem plusvaloare în economie: locuri de muncă, tehnologie și bani la bugetul de stat. Avem infrastructura, know-how-ul și partenerii strategici necesari. Obiectivul e clar: elicoptere moderne, fabricate în România, pentru România”, a declarat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

La vizită au fost prezenți și senatorul Alexandru Marius Dunca, Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, precum și Marian Rasaliu, directorul general al IAR Ghimbav, care au susținut demersul ca un pas esențial pentru viitorul sectorului de apărare din România.

Inițiativa confirmă angajamentul autorităților de a revitaliza producția industrială națională și de a repoziționa România ca un actor important pe piața europeană de tehnologie aeronautică.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata