Taina este chivotul de aur în care este ascunsă o rază din lumina lumii (a lumii, nu a lunii!). O rază care înseamnă speranță, mântuire, dragoste, pace, concordie. Iar ea este vestită oamenilor prin Steaua de sus, ce-a răsărit cândva și care anunța nașterea lui Mesia. De aceea, comparația din binecunoscutul colind este cât se poate de elocventă: „ca o taină mare”, cu care, așa cum știm, s-au învrednicit Magii. Și ea e, incontestabil, cea mai mare taină a acestei lumi.
Eludând-o pe cea primordială, a apariției lui, atunci, în illo tempore, strict din voința Demiurgului, taina omului, în general, se acomodează cu fiecare ocazie crucială a vieții acestuia. Misterul e cel care învăluie, de pildă, cele trei mari momente: Botezul, Cununia, Moartea.
Există o taină a Botezului, prin care psihologii decriptează așa-numitul „sindrom de aniversare”. Ceremonia repetă, de fapt, Botezul dintâi, înfăptuit de Sfântul Ioan Botezătorul, astfel că, prin extensie, putem crede că fiecare copil botezat preia, în timpul ritualului, o părticică din Iisus, o picătură din puritatea Lui, un fragment din taina întrupării Acestuia. Taina botezului este îmbrăcarea în moarte, în moartea lui Hristos, pentru a învia odată cu El.
Apoi, la rândul său, Cununia, unirea sub auspiciile sfinte ale Domnului, are și ea tainele ei. Atunci când celor doi miri li se pun pe cap cununile și sunt împărtășiți cu bucată din trupul lui Iisus și cu un strop din sângele Lui, cei doi devin prinț și prințesă în Împărăția lumii, pe care o patronează Domnul. Iar unirea lor e încă o taină a acestei împărății.
Același ceremonial secret are loc și la moarte, prin acordarea ultimei împărtășanii, când muribundul își mărturisește păcatele. Taina morţii este o taină a iubirii lui Dumnezeu. Iar sfântul maslu e momentul unui deplin mister, o confidență sacră, prin care se obține reîntoarcerea la credință. Căci cauzele deprimării şi descurajării oamenilor de multe ori sunt bolile, iar acestea nu pot fi învinse doar cu mijloace omeneşti; ci, mai mult decât atât, unele boli nu sunt altceva decât o consecinţă a propriilor noastre păcate, ce nu pot fi expiate decât prin credință. De aceea, taina morții rămâne poate cea mai adâncă dintre toate, pe care nimeni n-a luminat-o, fiindcă nimănui nu i s-a dat privilegiul de a o explicita.
Vineri 15 martie 2024
Aducând-o mai aproape de noi, des-tăinuind-o – adică luminarea, extragerea ei din căușul simbolic în care a fixat-o Tatăl Fiului – taina este nu doar ascunzișul tacit, inavuabil, al fiecăruia dintre noi, dar și noi suntem, la rândul noostru, o părticică din ea. Din Marea Taină a lumii.
Mai departe, iată ce se spune în (I Corinteni 15.51-53): Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
Tot acolo, în sipetul Cerului, se află ascunsă, dar mai la margine, și arta. Misterul ei este însă la fel de profund, pentru că nu poate fi nici descris, nici împărtășit. Fiindcă: Arta rămâne o taină şi o credinţă. Iar când se face după vreo teorie, este falsă. (Constantin Brâncuşi).
