spot_imgspot_img
AcasăPoliticăUSR cere din nou sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale,
spot_img

Articole noi

USR cere din nou sesiune extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale,

În urma deciziei CCR, parlamentarii USR au depus, miercuri, o solicitare oficială pentru convocarea Parlamentului într-o sesiune extraordinară, în perioada 17 august – 1 septembrie 2023, pentru a fi reexaminat proiectul de lege privind pensiile speciale.

”Amânarea reanalizării acestui proiect de lege în Parlament reprezintă un semnal clar că PSD și PNL nu vor, de fapt, eliminarea pensiilor speciale”, spune USR într-un comunicat de presă.

În cererea înaintată de către USR se arată că ”a trecut mai mult de o săptămână de la publicarea motivării deciziei nr. 467/2023 a Curții Constituționale și se impune reexaminarea de urgență a proiectului de lege

privind pensiile speciale. Orice întârziere în adoptarea unei legi care să elimine pensiile speciale pune în pericol accesarea a miliarde de euro din PNRR”, se mai arată în comunicat.

„Pe 3 august, prim-ministrul Ciolacu a anunțat convocarea unei sesiuni extraordinare pe tema pensiilor speciale, numai că au trecut două săptămâni de atunci și nu s-a întâmplat nimic. Dacă Ciolacu așteaptă ca experții PSD și PNL care au scris o lege neconstituțională să repare ce au greșit, cred că ne apucă alegerile și tot nu o să găsim o soluție de eliminare a pensiilor speciale. Parlamentul este singurul loc în care putem găsi o soluție viabilă pentru rezolvarea odată pentru totdeauna pentru inechitățile din sistemul de pensii”, spune liderilor senatorilor USR, Radu Mihail.

USR cere ca, odată cu convocarea sesiunii extraordinare, birourile permanente să stabilească și un program de lucru clar pentru comisiile sesizate în privința legii.

COMENTARII

Latest Posts

Nu rata