AcasăPoliticăDaniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților sare în sprijinul ministrului Petre Daea
spot_img

Articole noi

Daniel Suciu, vicepreședinte al Camerei Deputaților sare în sprijinul ministrului Petre Daea

Camera Deputaţilor a dezbătut astăzi moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea. Textul moţiunii a fost citit de deputatul USR Daniel Blaga. Acesta l-a acuzat pe ministrul Agriculturii că nu vede scumpirile și că pierde bani din PNRR. Ministrul a venit în plen cu un jurnal în care spune că a „consemnat zilnic” activitatea sa în minister și a respins acuzațiile Opoziției. Deputații AUR au afișat pancarte cu mesaje, președintele de ședință, deputatul Daniel Suciu,  cerându-le să îl lase pe ministru să își prezinte discursul.

După consumarea întregului ”război”, deputatul Daniel Suciu a luat cuvântul de la tribună și i-a ironizat și el pe cei din USR, spunându-le că tot ceea ce fac, fac doar din neputință politică: ” Un fel de moțiune…l-au pomenit de 51 de ori, de 4 ori pe minut, au râs de vremurile în care el a făcut școală, au râs de anii lui și l-au persiflat cum doar progresiștii știu. Și nu m-am răbdat și am intervenit pentru colegul nostru, Petre Daea.

COMENTARII
Decisiv.ro utilizează tehnologii de inteligență artificială (IA) pentru realizarea, adaptarea sau editarea unor texte, imagini și elemente grafice. Conținutul este verificat editorial înainte de publicare, iar responsabilitatea asupra materialelor publicate aparține redacției.

Latest Posts

Nu rata