vineri, septembrie 22, 2023
Acasă Editorial Când se-aprind licuricii peste-ntregul județ

Articole noi

Cântec, joc și voie bună la Târgul Lechinței

Joi a fost o zi de mare sărbătoare la Lechința. Primăria și Consiliul Local Lechința, împreună cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul...

4 octombrie 2023 va fi ZiuaFaraAvocati în Baroul Bistrița-Năsăud

Campania O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există a fost inițiată în urma Hotărârii Consiliului UNBR nr. 15 din...

VIDEO – Vești bune de la Sanitas

Aflați mai multe detalii despre ceea își propune liderul Sanitas Darius Ilieșiu , accesând linkul video de mai jos:

VIDEO – Proiecte pentru dezvoltarea comunei Telciu

Administrația locală de la Telciu muncește de zor la dezvoltarea infrastructurii rutiere din comună. Pe lângă modernizarea de drumuri, primarul Sever Mureșan...

Când se-aprind licuricii peste-ntregul județ

Este destul de greu să vorbești despre tărâmul unde trăiești. În primul rând, tot ceea ce îți trece prin suflet, bun sau rău, este drămuit de nevoile curente. Este musai să te descurci, să te înalți odată cu baloanele de săpun ale realității ca mai apoi să te întinzi la picioarele oamenilor, ca un preș de intrare pe care scrie: poftiți! Poftiți în suflet, luați ce este de luat, este ieftin, curat și igienic. Bacteriile, virușii politici n-au cum să trăiască într-un mediu steril.

Când se-aprind licurici peste-ntregul pământ se luminează și județul. Nefiresc, ca un plan cincinal făurit în patru ani jumate. Nu știu cum arată licuricii, dar recunosc moliile ce mănâncă nesătule din trupul botezat cu patimi grele al cetățenilor. Vin în cârduri și prăpădesc bunătate de oameni.

Nici pesta porcină, nici gripa aviară și nici boala vacii nebune nu i-a doborât. În patologia civică, cea mai nocivă maladie, cu efect de contaminare ridicat, este politica.

Poate fi vindecată, dar în timp, cu pierderi uriașe la nivelul dezvoltării structurale a unei nații.

În ciuda tratamentului intensiv cu trimiteri la biblioteci, școală și meditații, altele decât cele la care înveți aria cercului, politica nu a fost asanată. Boala trebuie ținută sub control instituțional. Este unica șansă pentru un popor infectat cu minciuni de propagandă.

Pentru politică s-a găsit tratament printr-o implicare civică impresionantă, însă o altă afecțiune devine pe zi ce trece mai extinsă, iar statusul nociv al acesteia, plasat pe o legitimitate politică, poate transforma românul într-un produs al experimentelor. Într-un cobai: Efectul Danning – Kruger!

Denumit și efectul de supraîncredere, acesta denumește un mecanism de gândire care generează o eroare de autoevaluare, în virtutea căreia persoanele ignorante, incompetente își apreciază nivelul de inteligență, de cunoaștere și de competență ca fiind cu mult mai ridicat decât în realitate!

Boala poartă numele a doi cercetători americani, psihologi, care au analizat un hoț ce fusese prins, după ce acesta încercase să jefuiască o bancă ziua-n amiaza mare, dându-și cu suc de lămâie pe față, crezându-se astfel invizibil!

Pornind de la acest fapt, atât Danning, cât și Kruger, altul decât cel din Coșmar pe Elm Street, au făcut un test pe studenții unei universități, cu întrebări din gramatică, însușiri profesionale, comportamentale și, fapt important, cum se văd ei în relația cu ceilalți colegi.

Rezultatele au fost: studenții silitori și cu competențe s-au evaluat corect, unii chiar s-au subevaluat, în timp ce studenții mai puțin pregătiți, adică leprele, s-au supraapreciat, declarând că sunt repere ale inteligenței, competenței și profesiei ce și-au ales-o!

Psihologii afirmă că populația atinsă de Efectul Danning-Kruger are simptomele generaliste ale trufiei și expune sistematic rolul ei incontestabil de a conduce alți oameni.

În Bistrița-Năsăud nu a fost identificat nimeni care să se spele pe față cu suc de lămâie, ci doar unii care se cred liberali dacă se îmbracă în galben.

Cum să te lupți cu licuricii? Ignorându-i! Ideea mi-a oferit-o pe tavă un om care, în dorința de a rămâne om, cu toate bârfele ce i s-au agățat de costum, a spus un lucru firesc, dar greu de îndeplinit: politicianul trebuie să fie în primul rând cetățean! Îl cheamă Marius, este împlinit financiar, mănâncă alături de angajați la cantină, merge deseori cu transportul în comun, ajută mulți oameni fără să-și facă publicitate online și deranjează verbal ipocrizia.

Nu vrea să se lupte cu licuricii, ci doar să dea mâna cu stelele. Cu oamenii simpli.

Există în Bistrița-Năsăud mulți OAMENI. Iar cerul este plin de stele acoperite de norii negri, îmbâcsiți, ai politicii.

Galaxia Bistrița-Năsăud nu este departe. Se află în nord-vestul țării. Este frumos aici și poți muri din dragoste de viață, vorba Angelei Similea. Mai bine să trăim. Zic rău?

Iar unii politicieni să nu-și mai dea cu zeamă de lămâie pe față. Îi vedem. Zi de zi. Iar dacă nu-i vedem noi, îi vede Dumnezeu.

COMENTARII

Latest Posts

Cântec, joc și voie bună la Târgul Lechinței

Joi a fost o zi de mare sărbătoare la Lechința. Primăria și Consiliul Local Lechința, împreună cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Centrul...

4 octombrie 2023 va fi ZiuaFaraAvocati în Baroul Bistrița-Năsăud

Campania O zi fără avocați! Ziua în care justiția nu există a fost inițiată în urma Hotărârii Consiliului UNBR nr. 15 din...

VIDEO – Vești bune de la Sanitas

Aflați mai multe detalii despre ceea își propune liderul Sanitas Darius Ilieșiu , accesând linkul video de mai jos:

VIDEO – Proiecte pentru dezvoltarea comunei Telciu

Administrația locală de la Telciu muncește de zor la dezvoltarea infrastructurii rutiere din comună. Pe lângă modernizarea de drumuri, primarul Sever Mureșan...

Nu rata

Efectele folosirii excesive a tehnologiei asupra sănătății mentale

În era digitală în care trăim, tehnologia a devenit o parte indispensabilă a vieții noastre. Ne înconjoară în fiecare aspect al existenței...

Crevedia nu e un accident! E dovada falimentului Statului și faptul că acesta este acaparat de crima organizată!

     Dacă Statul (reprezentat prin instituțiile sale), funcționa, tragedia de la Crevedia n-ar fi avut loc, pentru că dacă autoritățile ar...

Tehnologii emergente ce vor modela viitorul transportului

Trăim într-o eră a tehnologiei avansate, iar influența sa se face simțită în toate aspectele vieții noastre. De la telefoanele inteligente și...

Ce analize sunt necesare pentru diagnosticarea cancerului de pancreas

Cancerul de pancreas este o afectiune grava in care celulele pancreasului incep sa creasca necontrolat, formand o tumoare maligna. Deoarece pancreasul are...

Inspiră-te din natură: cum să integrezi elemente naturale în amenajarea casei tale

Atunci când vine vorba de design interior, transformarea unei idei în realitate poate fi o provocare. Cu toate acestea, cu un plan...
COMENTARII
error: CONȚINUTUL DE PE ACEST SITE ESTE PROTEJAT !!