“Am avut discuții foarte productive despre rolul României în aceste momente delicate cu congressmani ai Partidului Republican – senatorul Rob Portman, Mike Turner (copreședinte al Grupului de Prietenie cu România și liderul republican al Comitetului pentru Intelligence), Michael McCaul (liderul republican al Comitetului pentru Relații Externe), Robert Aderholt, precum și cu aleși ai Partidului Democrat – Eric Swalwell, Bill Keating (președinte al subcomitetului pentru Europa, energie, mediu și cyber din cadrul Comitetului pentru Relații Externe), Elissa Slotkin și John Sarbanes”, a transmis deputatul Bogdan Ivan
“Am avut o săptămână plină de întâlniri cu oficiali americani de rang înalt în cadrul parteneriatului strategic dintre România și SUA. La Capitoliu, Pentagon, FBI, Departamentul de Stat, Departamentul pentru Comerț, US Digital Services, Ambasada României, Apple, Atlantic Council, CEPA, am vorbit despre rolul României în NATO și Europa în actualul context atât de complicat. M-am bucurat să fiu parte a delegației României la toate aceste întâlniri, mai ales că vizita noastră a coincis cu adoptarea unei rezoluții importante în Congresul American despre parteneriatul dintre cele 2 țări”, a transmis deputatul Daniel Suciu.
“25 de ani de parteneriat strategic România-SUA. Nu este vorba despre ce poate face SUA în acest parteneriat, ci despre ce pot face împreună România și SUA pentru țara noastră și regiunea Mării Negre. Congresul Statelor Unite a ratificat Rezoluția declarată împlinirii a 25 de ani de parteneriat strategic cu România! România este cel mai bun prieten și aliat al SUA, cel puțin din regiunea Mării Negre, iar Statele Unite reprezintă garanția stabilității militare a României în aceste momente tulburi”, a transmis Bogdan Ivan, concluzionând că “a fost o onoare să reprezint, în acest moment crucial România, alături de mai mulți colegi deputați dar și Partidul Social Democrat”.