AcasăAdministrațieCorpul de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud monitorizează și verifică platformele de...
spot_img

Articole noi

Corpul de Control al A.D.I. Deșeuri Bistrița-Năsăud monitorizează și verifică platformele de colectare cu containere semi-îngropate

În paralel cu campania de conștientizare a populației cu privire la depozitarea deșeurilor reciclabile în pubela galbenă, ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a început campania de monitorizare a containerelor semiîngropate.

Inspectorii Corpului  de Control al ADI Deșeuri derulează acțiuni de verificare, informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la modul în care trebuie să utilizeze platformele de colectare.

Din păcate, mulți cetățeni abandonează diferite tipuri de deșeuri lângă platformele de colectare cu containere semi-îngropate din zonele de case și de blocuri. Pentru stoparea acestui fenomen și pentru o mai bună informare a cetățenilor cu privire la ce fel de deșeuri trebuie depuse în containerele semi-îngropate, Corpul de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud a derulat de-a lungul acestei săptămâni acțiuni de verificare, informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la modul în care trebuie să utilizeze aceste platforme de colectare. În timpul acestor acțiuni, inspectorii Corpului de Control al ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud au discutat cu cetățenii, i-au atenționat să nu mai abandoneze deșeuri voluminoase și din construcții pe aceste platforme și să nu depună deșeurile lângă containerele semi-îngropate, ci în interior, respectând inscripționările ce indică fracțiile ce trebuie depozitate în fiecare container.”, a precizat șeful ADI Deșeuri, Cristian Marius Niculae.

Abandonul deșeurilor lângă platformele de colectare reprezintă o problemă serioasă în managementul integrat al deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud. Reprezentanții ADI Deșeuri intenționează să remedieze modul de depozitare a gunoaielor de către cetățeni printr-o activitate susținută de verificare, monitorizare și informare a cetățenilor derulată de inspectori.

COMENTARII
Decisiv.ro utilizează tehnologii de inteligență artificială (IA) pentru realizarea, adaptarea sau editarea unor texte, imagini și elemente grafice. Conținutul este verificat editorial înainte de publicare, iar responsabilitatea asupra materialelor publicate aparține redacției.

Latest Posts

Nu rata