Noua „revoluție” tehnică și științifică de anvergură planetară, componentă de bază a plandemiei, a înregistrat o inconfundabilă contribuție românească în domeniul minciunilor criminale de sorginte statistică. Guwernerii noștri au dat-o cotită, clămpănind în neștire despre erori și necorelări la o simplă numărătoare. E în zadar. Fapt final și de netăgăduit rămâne falsificarea raportărilor privind decesele atribuite COVID! Cu definiții de caz, ghiduri și protocoale ticăloase le-a mai ținut să se acopere, au mințit pe rupte, însă la numărătoare au sfeclit-o. Mă rog, vorba vine c-au sfeclit-o – tot noi rămânem cu paguba. Și cu cele vreo două sute de decese certe.
Alt fapt de netăgăduit este că măsurile subite de relaxare au funcționat. Bucuria fără seamăn l-a făcut încă o dată pe năucul român mediu statistic să uite, întâi și întâi, de suferințe și veritabilele crime împotriva dreptului său la sănătate și viață.
Care-o fi realitatea despre îmbolnăviri și vindecări, numai Bunul Dumnezeu poate ști. De la pământenii docili, disciplinați din Iohannistan, slabe speranțe de voință, de revoltă cinstită. Așa se face că a luat amploare terorizarea cu vaxxinarea, în fond inocularea prin înșelăciune pe cobai umani a unor seruri experimentale. În lumea largă asta nu e o noutate. La noi, metodic, folosind nestingheriți pârghiile asigurate de un aparat represiv lărgit, conducătorii și acoliții lor încă încearcă să impună toate minciunile (oficiale) convenabile lor drept adevăruri supreme. Dacă a ținut la români cu prezentarea Organizației Mondiale a Sănătății ca autoritate științifică de referință și a unor recomandări discutabile drept literă de lege, de ce n-ar persevera?
Extrem de important, dacă vorbim serios despre sănătate și viață, era să avem idee câți români au dobândit imunitate după ce au trecut printr-o boală sau alta provocată de ediția 2019 a coronavirusului (nCOV). În multe alte țări există o dezbatere aprinsă în legătură cu imunizarea reală. E susținută de savanți respectați, nu de poolitruci (cu doi de „o”, ca la zoo, dar pronunță fiecare cum vrea – n.a.) și comandanți abuzivi. Balanța, spun cei de afară, înclină spre imunitatea dobândită după boală. Afară, perfect transparent, se face net diferența între serurile cu ARN mesager și, dacă vreți, cele două vaccinuri Sputnik V. Da, sunt două, dacă nu știați. La așa-zisul rapel, se administrează un vaccin diferit.
La noi, însă, cum deschideai gura, cum publicai ceva neconform cu linia cvasitiranică de partid, coaliție și stat, săreau în valuri clănțăii puterii, mulți fiind mai proști, mai îngâmfați decât guwernerii, și te rădeau. Nu conta și nu contează că te bazezi pe teancuri de lucrări științifice nesecrete, pe opinii ale unor savanți de anvergură planetară – în Iohannistan ești conspiraționist, ești antivaccinist, așa cum sună barbarismele noi de limbaj din aceeași familie cu carantinare, adecvanță, acceptanță etc.
Accesul românilor la informații complete este efectiv descurajat printr-o interminabilă ofensivă… ofensatoare. Românul nu trebuie să aibă ocazia de-a analiza cu mintea lui. El trebuie să meargă la vaxxinare liniștit, încolonat, în deplină necunoștință de cauză, fiindcă așa au decis stăpânii țării în locul lui. Ajungi să te temi că iei bătaie pe stradă dacă explici ce înseamnă teribila manipulare cu imunizarea prin înțepare, care te lovește clipă de clipă din știri și titluri înșelătoare, bașca serurile care-s sigure și eficiente numai în România. Perspectiva excluderii din societate, sub asaltul puhoiului de complici ai regimului stăpânitor, te pândește imediat ce ieși pe ușă și te-au identificat.
„Implementarea” segregării pe bază de înțepare este trăită cu adevărată frenezie. Vasâlică_Cîțu, panarama asta incapabilă să treacă examenul de treaptă la liceu și să intre la facultate în România, a etalat un recital de amenințări și tâmpenii vizând privilegii ilegale și anticonstituționale. Modul în care insistă cu vaxxinarea dezvăluie, cinstit vorbind, un șantaj. Așa se numește infracțiunea care constă în fapta de a constrânge o persoană, prin amenințare, să facă ori să sufere ceva, cu scopul de a dobândi un folos pentru sine ori pentru altul. Folosul e Puterea cu orice preț.
Că Puterea le-a luat mințile, nu e de mirare. S-a demonstrat cu prisosință în 2020. Bătaia de joc cu alegerile a inclus diversiuni scandaloase și complexe, numai pentru a împlini pohta ce-a pohtit ăl mai primul dezbinator al neamului. Din viteză, printre multe altele, Wernerache personal ne-a lăsat și fără Ziua Trianon, sărbătoarea Certificatului de naștere al României Mari. Gata, s-au uitat. Românii probează a nu știu câta oară că au o problemă cu memoria. Dacă vrei să ucizi un popor, spunea Milan Kundera, suprimă-i memoria. Dar, se vede treaba, românii testează sinuciderea.
Îndoieli asupra raportărilor și informațiilor guwerneriene au planat de la bun început. Acum sunt dovedite. Ce folos că unii am îndrăznit să denunțăm izvoarele oficiale de informații drept cele mai otrăvite surse? Sau, mirându-ne de abundența de închipuite somități care semnau condica la tele-vizuini, întrebam timizi unde sunt pneumologii și cardiologii competenți și independenți, adică nefinanți, în disprețul conflictului de interese, tocmai de Big Pharma? Nu mai vorbesc de cele scrise despre crima cu spitalele suport, ca la Piatra-Neamț, despre interzicerea accesului la asistență medicală pentru multe categorii de bolnavi nevinovați.
Cere cineva scuze celor care explicau de anul trecut că plandemia este un pretext pentru ce va urma după înțeparea planetară? Proiectul era cunoscut din cărți scrise de autori luminați cu mult înainte. Unii le-am citit, astfel încât – în perspectiva unui model de societate distopică edificată pe repede înainte – înțelegeam configurarea cu orice preț a omului nou și controlat, un (pseudo)cetățean cu privilegii căpătate grație vaxxinării. Nu excludeam, firește, nici varianta cu arma biologică și transformarea „beneficiarilor” de seruri cu ARN mesager în agenți răspânditori ambulanți. Astea erau subiecte de dezbatere între specialiști, la vedere, la ore de maximă audiență, nu să le pui sub interdicție.
Faza cu acceptarea celor testați sau imunizați pe cale naturală la eliberarea certificatelor de liberă circulație nu poate însemna, în mod logic, decât două lucruri: ori plandemia crapă din toate articulațiile și trecem printr-o etapă tranzitorie în drumul spre eliberare, deoarece planificatorii nu pot recunoaște imediat eșecul, ori (din varii motive) au ales să amâne impunerea unui anticipat „cod de bare de cetățean”, ușor de imprimat pe piele și ușor de citit. Porcăria cu nemaiauzitul triaj epidemiologic efectuat de paznici, când ne luau temperatura cu un dispozitiv electronic, a reprezentat un antrenament util pentru scanarea codului de bare. Apropo, n-am auzit de vreo persoană infectată descoperită la triajele alea nenorocite. Poate le iese când dau drumul la câini.
Cum zdrobirea drepturilor, libertăților, legilor și Constituției sunt la ordinea zilei, să vedem ce se întâmplă când teoriei conspirației îi opunem teoria complicității într-o abordare oxigenată. Ne ajută un erou aproape singular, pe care l-am botezat de ceva vreme Domnul Conștiință Națională. E avocatul și profesorul Gheorghe Piperea. Prea puțini îl citesc în mod constant. Fragmentul extras dintr-o postare recentă e de maximă utilitate:
„Sub un regim care s-a dovedit de mult a fi rezultatul unui plan, urmat cu mai mult sau mai puțin succes de prostocrați și de vătafii lor, conspirația nu mai este o teorie, ci un fapt. La polul opus se situează complicitatea populației cu regimul, fără de care nu ar rezista nicio tiranie de lungă durată.
Teoria complicității nu e doar opusă “teoriei conspirației”, ci exprimă realitatea oricărui regim totalitar. Complicitatea majorității populației la crimele, delictele, fraudele și minciunile regimului, comise “pentru siguranța” noastră, alături de frica endemică a aceleiași majorității de pisicile negre arătate permanent (boli, teroriști, conspiraționiști, sancțiuni, apartheid și șomaj pe motive sanitare), sunt amestecul esențial al combustibilului motorului, iar blamul public asupra liber-cugetătorilor este aditivul care îi asigură viață lungă și protecție contra ruginei.
Uneori, însă, motorul se gripează și ia apă. Iar apa încă nu e în proprietatea sponsorilor economici ai totalitarismului.”
Greu, cumplit de greu vine să descrii convingător cum, de fapt, riscăm ca pe toți să ne aștepte acceași noapte. Sau „Omnes una manet nox”, cum spunea Horațiu în Ode. De un semnificativ ajutor sunt și alte voci de patrioți autentici. Arată, fiecare unde reușește, cum se acționează împotriva neamului și țării. Tabloul asamblat e unul înfricoșător.
Concret, preocupați excesiv de temele plandemice, românii trec cu vederea peste atentatele la identitatea și ființa națională, la companiile și reusursele încă nedistruse, neinstrăinate. Nu se prind că pârâta relaxare a venit la țanc pentru a lua fața dezvăluirilor iminente despre raportările COVID falsificate sau pentru a justifica privilegiile acordate – la cererea indispensabilei UDMR – participanților la pelerinajul de la Șumuleu Ciuc. De bucurie, nu văd acoperirea gigascandalului cu planul lui Pește Prăjit, zis Plan Național de Redresare și Reziliență, o enormitate gata demolată de profesioniștii responsabili. Ăsta chiar e subiect să pui guwernerii pe fugă. Doar că, minune!, românii sunt pasionați acum nu să se încaiere cu trupa lui Vasâlică_Cîțu, ci între ei, pe motiv de avantaje asigurate de înțepare. Le-a ieșit manevra. Adevărata relaxare, printr-o vremelnică eliberare de presiunea publică, ei au câștigat-o. Prin comparație, astăzi, episodul din 2019, imediat după Europarlamentare, când avertizam în scris că motivul principal – recunoscut între timp de însuși Ludovic Orban – pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă, era ca PeNeLee să desemneze viitorul comisar european, pare o poezie.
Ca să vedeți și mai bine rostul paravanului, mă opresc asupra unei situații ilustrative din lista de griji apăsătoare a guwernerilor. Prin efectul conexiunilor, strigă – și merită! – să fie explicată. E vorba de ofensiva cu sincope împotriva liderilor de sindicate. Pe scurt, una dintre țintele lor este de fapt Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical. Au încercat prin slugile din mass-media să-l agațe inclusiv de succesiunea la patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, imediat după Revoluție. Ghinion, BNS a apărut mai târziu. Doi protagoniști de soi ai disputei se numesc Victor Ciorbea (boss la Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România, pretinsă urmașă a UGSR) și Miron Mitrea (Frăția). Pe atunci, Ciorbea era cel rău, iar Mitrea, cu șoferii lui, cel bun, că era tare iubit la Grupul pentru Dialog Social. Istoria e lungă. Important e că fără a-i implica pe cei doi, n-ai cum aborda subiectul. Dar, circul de pe lume, operatorii execuției mediatice i-au cruțat.
În privința lui Costin, deranjul real e altul și-i consistent, dincolo de îndelungata sa legitimitate statutară, la fel ca a altor lideri. În BNS găsim sindicatele din energie și industria de apărare! La adăpostul plandemiei și sub pretextul unor reforme structurale străine de reformare, în cele două ramuri se pun în operă niște nenorociri cutremurătoare, cu consecințe despre care se vorbește prea puțin și greu. Nu e doar atât. Costin e o gură bogată aparte, în sensul că știe ce spune și nu ezită. În primăvara trecută, de pildă, la un Consiliu Național Tripartit, a prezentat un plan consistent și sănătos de sprijin pentru agenții economici afectați de starea de urgență. El l-a prezentat, nu trupeții lui Ludovic Orban, cu Cîțu (Finanțe, acum premier) și Virgil Popescu (Economie, acum la Energie) în prima linie. De nevoie, de ochii lumii, l-au lăudat, dar n-au ținut cont de nimic. Neastâmpărat fiind, mai în urmă cu luni bune de zile, tot el a oferit un plan de rezolvare a crizei din Valea Jiului, dar foștii supuși ai lui Popescu au rătăcit documentul. În altă situație presantă și-a urcat-o în cap pe însăși guraliva madam Turcan. I-a desenat inginerește schema cu adevărata proveniență și domeniile unde s-au aglomerat și prestează beneficiarii cumulului nesimțit de pensie/ indemnizație nesimțită cu un salariu pe măsură de nesimțit. A fost o pălitură de parcă i-ar fi dat stingerea nefascinantei stolojeniste.
Aprofundarea cercetărilor și săpăturilor după paravanul plandemic e un obiectiv, o datorie cum nu se poate mai cinstită, atât profesional, cât și omenește, dacă gândim dinspre prestator, oricare ar fi el, din orice domeniu. Când te uiți atent la beneficiarul final, bunul român, îți vine s-o lași baltă. Strict pe partea de presă, dacă nu scrii, te ia la rost de ce nu scrii; dacă scrii, întreabă insinuant cine te-a plătit. În tot acest timp, îi scapă ceva. Paharul de amar din dotare – e o serie nouă, disponibilă după despărțirea țării de Ceaușescu – nu se umple, nu crapă. Cu fiecare ultimă picătură, acesta se dilată. Cu alte cuvinte, pare veșnic încăpător.
Viorel COSMA
