Anunțul a fost făcut de primarul orașului de pe Someș, Nicolae Moldovan, fiind una dintre veștile mult așteptate de către edil și nu numai de către el!
„Zona de agrement Băile Figa – orașul Beclean devine stațiune turistică de interes local! Atestarea Băilor Figa – Beclean ca stațiune turistică de interes local se realizează la București în mod oficial, prin modificarea anexei nr.5 la HG nr. 852/2008. Este un pas foarte important pentru comunitatea noastră, întrucât vom putea accesa direct fonduri europene pentru dezvoltarea stațiunii și implicit a orașului nostru (devine stațiune turistică tot orașul Beclean), fiind de acum înainte și mai multe oportunități pentru noi. Vă mulțumesc tuturor pentru toată încrederea!”, a transmis Moldovan prin intermediul paginii sale de facebook.